Violența între fete a explodat. Un nou caz. De această dată, în Mureș

Violența între fete a explodat. Un nou caz. De această dată, în Mureș

Violența între fete, în România, pare să fi explodat. Două tinere s-au bătut în localitatea Albești, județul Mureș, iar polițiștii fac cercetări în acest caz.

O tânără de 22 de ani a bătut o fată de 18 ani, din cauza geloziei. Potrivit IPJ Mureș, polițiștii s-au sesizat din oficiu după ce pe o rețea de socializare au apărut imagini cu două tinere care s-au agresat.

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției 10 Sighișoara, a rezultat faptul că, în 17 august, în timp ce se afla pe raza localității Albești, o tânără de 22 de ani, din comuna Vânători, județul Mureș, pe fondul geloziei, ar fi agresat o fată de 18 ani din comuna Corund, județul Harghita, scrie Gândul.

În tot acest timp, continuă ancheta în acest cazul de la Târgu Jiu.

Agresoarea de 14 ani, a fost reţinută, apoi eliberată sub control judiciar, după ce a fost filmată când lovește cu sălbăticie o copilă mai mică decât ea, alături de alte trei fete, în timp ce un băiat filmează întreaga scenă, este cercetată în trei dosare penale.

Poliţiştii din Gorj s-au autosesizat duminică după ce imagini cu patru fete care agresează o adolescentă au apărut în spaţiul public. În imaginile apărute în presă, victima este în genunchi, în timp alte patru adolescente o insultă, o scuipă şi apoi încep să o lovească cu pumnii şi cu picioarele, să o tragă de păr, trântind-o la pământ.

Fata este acuzată de lovire şi alte violenţe, dar şi tâlhărie. Între timp, au apărut noi imagini în care tânăra participă la o altă scenă violentă, dar poliţiştii din cadrul IPJ Gorj au chemat-o la audieri.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu informează, prin purtătorul de cuvânt Ramona Penciu, că ancheta în acest caz este în desfășurare. Până atunci, principalul suspect, o copilă de 14 ani, a fost plasată sub control judiciar. Reamintim că luni, 7 septembrie, ea a fost reținută pentru 24 de ore.

Imediat după decizia poliţiştilor, tatăl agresoarei a declarat că: „Este vinovată, mă pun în postura părinților fetelor lovite, dar să fie băgată în arest e prea mult, o va afecta pe viitor, însă nimeni nu s-a gândit la asta”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News