VIOLATORUL de minore din Gara de Nord, prind după O AMPRENTĂ lăsată pe o sticlă
- Georgeta Petrovici
- 20 ianuarie 2016, 12:46
La jumătate de an de la comiterea faptei, poliția a reușit să prindă un bărbat care a violat o fată de 13 ani, apoi a abandonat-o în Gara de Nord. În momentul comiterii faptei, individul, de altfel recidivist, era de câteva luni eliberat condiționat din penitenciar, unde ajunsese în urma unei condamnări.
O fată, în vârstă de 13 ani, a fost abuzată sexual, după ce s-a pierdut în Gara de Nord din Timişoara, anul trect, în iunie. Copila pleca împreună cu sora sa la nişte rude, și, la un moment dat s-a rătăcit. A început să plângă și a fost observată de Florin Danci, de 44 ani, un recidivist cu numeroase condamnări pentru furt, care a abordat-o şi i-a spus că ştie unde este sora sa, propunându-i să o ducă cu mașina acolo. Cei doi au luat un taxi și au ajuns la Utvin, sat de lângă Timișoara, unde bărbatul a violat-o pe fată în locuinţa în care stătea. După viol, Danci a chemat un taxi și a trimis fata înapoi, în gară.
Copila a ajuns imediat la Poliție, însă oamenii legii nu au reușit să îl găsească pe agresor. Acesta a dispărut din locuință și, mai mult decât atât, a șers atent toate urmele. Planul lui ar fi fost perfect dacă ducea și gunoiul. Dacă în casă polițiștii nu au reușit să găsească nicio amprentă a violatorului, au găsit mai multe pe o sticlă de plastic, arncată la gnoi. Astfel i-a fost stabilită identitatea și au început căutările. Individul a fost săltat astă noapte, din Gara de Nord din Timișoara unde a revenit între timp.
Bărbatul a fost reţinut şi urmează să fie prezentat, astăzi, cu propunere de arestare preventivă.