Editura Evenimentul si Capital

Vineri. Ultimele șapte cuvinte

13-10/19sever_CP-465x390
Autor: | | 43 Comentarii | 3022 Vizualizari

Un fost președinte român l-a întrebat pe un fost președinte american de ce președinții americani acordă o atît de mare atenție lui Dumnezeu (discuția avea loc cu ocazia unui mic dejun cu rugăciune, obicei respectat cu rigurozitate de președinții americani din 1953 încoace), de ce Îl invocă mereu, de ce simt nevoia să se refere la El în public?

Nu cumva e o manevră electorală, o piruetă dintr-acelea pe care marii politicieni le fac cu mult talent pentru a impresiona ceva popor? Americanul i-a răspuns românului pe loc, fără să se gîndească mult, semn că reflectase el însuși la această întrebare încă înainte să-i fie pusă. I-a explicat că, pentru un președinte american, în general socotit drept cel mai puternic om din lume, cel puțin din punct de vedere politic dacă nu și altfel, este esențial să știe că oricîtă putere are, deasupra lui există o putere cu mult mai mare, față de care toată puterea lui e nimic.

Dacă președintele american chiar ajunge să creadă că nimic nu-i întrece puterea, intră pe o pistă extrem de periculoasă care îl poate duce la decizii cu efecte catastrofale pentru toți oamenii. Așa, e bine să știe el însuși că, undeva, deasupra lui, Cineva este cu mult mai puternic. Știm că funcționarea democrațiilor consolidate și generatoare de prosperitate este direct legată tocmai de această conștiință a caracterului limitat al puterii pe care liderii lor o au. Sigur că puterea e limitată instituțional prin mecanismele mai vechi ori mai noi, mai vizibile ori mai subtile, de ”check-and-balance”. Dar o conștiință a puterii nelimitate ar putea face pe un lider să le ocolească, să le gripeze, să le desființeze. Mai ales dacă se întîmplă să fie un lider carismatic, cu lipici la popor. Prezența conștiinței că există o putere de dincolo de lumea aceasta, dar care lucrează în ea întru bine și care nu poate fi egalată de nimic din ceea ce e pe Pămînt, ne dă siguranța că liderul rămîne în toate mințile.

Da, știu că sînt și oameni care vor să știe că Cerul e gol, că deasupra lor nu e nimic, că propriul lor creștet este tot ce e mai presus pe lume. Nu-i condamn, dar nici nu-i invidiez. Pentru ca ei să își poată trăi în liniște bucuria iluziei de sine, e nevoie ca cei puternici să creadă dimpotrivă, că Dumnezeu există și îi vede. Într-un fel, Isus însuși ne dă această lecție de pe crucea suferinței fără margini pe care l-au bătut în cuie unii ca mine și ca dumneavoastră. El a fost cel mai puternic om din istorie și, totuși, Și-a lăsat, umil, duhul în mîinile Tatălui. De pe cruce, ultimele cuvinte ale lui Isus au fost: ”Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac.” (Luca; 23,34), ”Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca; 23,43), ”Femeie, iată fiul tău!” și ”Iată mama ta!”(Ioan; 19,26-27), ”Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?” (Marcu; 15,34), ”Mi-e sete!” (Ioan; 19,28), ”Săvîrșitu-s-a.” (Ioan, 19,30) și ”Părinte, în mîinile Tale încredințez duhul Meu.” (Luca; 23, 46). Papa Ioan Paul al II-lea observa că ultimul Său cuvînt nu exprimă nicidecum un sfîrșit ci, dimpotrivă, un început. După ce Și-a dat duhul, totul a renăscut și lumea întreagă s-a recompus altfel decît fusese. Minunea învierii a pornit, din nou, ceasul vieții noastre. Vorba lui Dumitru Stăniloaie, Isus a decis să învîngă moartea trecînd prin ea, nu evitînd-o. Ce dovadă mai mare de putere s-ar putea da?

În 1785-1786, Joseph Haydn a scris, la comanda unui episcop din Cadiz, un opus orchestral intitulat ”Ultimele șapte cuvinte ale Mîntuitorului pe cruce”, pentru a acompania slujba religioasă din Vinerea Mare. Catolicii, mai ales în vremea de dinaintea celui de-al doilea Conciliu de la Vatican, aveau un adevărat cult pentru ”ultimele șapte cuvinte”, așa cum aveau un cult și pentru ”cele cinci răni” din trupul Mîntuitorului. Din adorația pentru ”ultimele șapte cuvinte” și pentru ”cele cinci răni”, catolicii au dezvoltat o impresionantă mistică a crucii. Pe tema ultimelor cuvinte, înaintea lui Haydn, Pergolesi scrisese un oratoriu , iar un veac mai tîrziu Cesar Franck și Charles Gounod vor compune și ei pe aceeași temă – e interesantă constanța cu care clerici catolici au comandat compozitorilor lucrări pe teme religioase care îi preocupau. Acesta este un fapt cultural care lipsește Răsăritului. Din păcate, în spațiul orotodox, Biserica nu prea obișnuiește că comande compozitorilor laici muzică pe teme religioase.

Carmen Iohannis facuta PRAF de Olguta Vasilescu. Nevasta lui Manda, GLUME NEMILOASE despre sotia presedintelui: Rochita roz deasupra genunchiului...

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro

Zăpada

38,00Lei

Fasoaica

15,00Lei

Pasa Lunga

24,00Lei

libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI