Începând cu Războiul Rece, Occidentul, mai ales americanii, au tocat cu sârg banii contribuabililor înființând tot felul de instituții pentru studierea comportamentului sovietic.

Așa de bine au studiat, atât de bine informați au fost, așa de buni spioni au avut încât mereu tovarășii de la Moscova mutau înaintea lor.

În cazul americanilor, pe undeva ar fi de înțeles (nu și de admis): când în raiul bolșevic din URSS se murea de foame, când gulagurile rivalizau în orori cu lagărele naziste, gospodinele de peste ocean aveau mașină de spălat vase. Aveau și automobil, a doua mașină a familiei, fiecare cu mașina lui.

Astfel încât, cum să te pui în pielea unui rus? Cum să înțelegi ceva ce nu numai că nu ai trăit vreodată, dar nici nu-ți imaginezi că poate să existe? (Cum putea înțelege un american bancuri despre lipsa pâinii?)

Pe scurt, cu ce minte ceri Rusiei „anchete transparente”?

În chestiuni sensibile, va fi Rusia  transparentă  atunci când se va putea vedea fundul Mării Negre de pe corabie.

Înainte de Navalnîi a fost cazul lui Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia, abia scoși din brațele morții, după ce au fost otrăviți cu Noviciok, un agent neurotoxic sovietic.

A fost cazul lui Boris Nemțov, asasinat în apropierea Kremlinului. A fost cazul jurnalistei Anna Politovskaia, împușcată mortal, cu lașitate, la fel ca Nemțov.

Și atunci, Occidentul a cerut „transparență”, amenințând voalat, nu prea e clar cu ce.

De prea multe ori interesele geopolitice ale marilor democrații au fâlfâit imperial deasupra vieților.

Dacă Putin nu va fi „transparent”, atunci ce se va întâmpla? Nu-i vor mai cumpăra gazul? Nu vor mai face afaceri cu Gazprom toate marile companii petro-gaziere occidentale?

Nu vor mai cheltui munți de bani toți bandiții financiari ruși în centrul Londrei?

Nu va mai cumpăra Turcia sisteme antirachetă rusești, sub nasul secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care, și el, a cerut ca „responsabilii (în cazul Navalnîi) să dea socoteală”.

Mai e mult ca socoteala de acasă să se potrivească cu cea din târg.

Deocamdată, ceea ce continuă în Rusia, după episodul Navalnîi (și nu va fi deloc ultimul) este sentimentul  că pot avea loc orice fel de agresiuni împotriva opozanților, a celor ce denunță corupția, în totală impunitate.

Justiția, în loc de a afla adevărul, pare un instrument în mâinile celor aflați deasupra ei. O trăsătură ce face parte integrantă din mecanismul sistemului puterii de la Moscova.