Vineri, 13. ”It ain’t over until the fat lady sings!” HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Vineri, 13. ”It ain’t over until the fat lady sings!” HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Bun, nu ştiu dacă vineri, 13, nu este ca porcăriile pe care le primesc pe net. Iată una dintre ele, primită acum patru zile, de la un prieten: „Anul acesta decembrie are 5 duminici, 5 sâmbete şi 5 zile de luni. Acest lucru se întâmplă odată la 824 de ani. Chinezii îi spun „Sacul cu bani”. Trimite acest mail tuturor prietenilor tăi, dar şi duşmanilor. Conform legendei vei primi bani peste 4 zile. Conform Feng Shui dacă nu-l trimiţi vei rămâne sărac. Eu, în special, nu voi lăsa această ocazie să treacă!”  Cât de redus mintal trebuie să fii ca să dai curs acestei prostii. Şi totuşi, prietenul meu, un tip cu pretenţii, mi l-a trimis! Rectific, cât de disperat, cât de dezamăgit de lume şi de oameni, cât de singur şi înfricoşat trebuie să fii ca să dai curs la astfel de „simulări de implementare ale autorităţii”. Fiecare frază din email conţine o minciună, eşti convins că este o minciună, dar eşti ameninţat să faci ceea ce ţi se spune. O să fii sărac, o să fii bolnav, o să fii singur, sunt cele mai teribile ameninţări pentru un om contemporan. Pe asta se bazează statul, când te escrochează!

Bun, nu vă mai plictisesc, doar uitaţi-vă în calendar: anul acesta decembrie NU are 5 sâmbete, duminici şi zile de luni! Nici chestia cu 824 de ani nu este adevărată, se întâmplă aleatoriu, între 7 și 11 ani. Şi încă ceva, astăzi, după patru zile, am primit amărâta mea de pensie, însă, cu o zi mai devreme, fără să trimit emailul, aşa că...