Circa 42% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani din regiunea Maghrebului și din Orientul Mijlociu doresc să își părăsească țările de baștină pentru a se realiza în străinătate.
Aceasta este una dintre concluziile unui sondaj recent al agenției ASDA’A BCW cu sediul în Dubai, citat de RFI.
Numărul total al tinerilor din aceste regiuni care doresc să emigreze este de circa 200 de milioane. Cincisprezece la sută dintre aceștia, adică aproximativ 30 de milioane, nu se limitează doar să viseze la plecare, ci au și demarat demersurile de emigrare.
Majoritatea lor doresc să își părăsească țările de origine nu din cauza conflictelor și a insecurității, cum afirmă legendele celor care doresc să încurajeze migrația, începând cu ONU, Soros și Papa.
Într-adevăr, principala motivație a tinerilor din Maghreb și Orientul Mijlociu de a pleca de acasă este de natură economică. În aceste zone, șomajul afectează un tânăr din trei, adică de două ori mai mult decât media la nivel global.
Mai mult, 35% dintre tineri au și datorii la bancă, împrumuturile făcute având în special ca scop finanțarea studiilor.
Această vastă cercetare sociologică a fost realizată într-o primă etapă în ianuarie 2020, pe un eșantion de 4.000 de tineri și tinere. Ancheta a fost repetată și în luna august, după începutul crizei legate de coronavirus. În această perioadă, dorința de a-și părăsi țările arabe a crescut la două treimi dintre ei.
Potrivit raportului, Libanul este una dintre țările cele mai marcate de dorința tinerilor de a emigra: 77% dintre junii libanezi vor să plece.
Rezultatul s-a consolidat după a doua cercetare, realizată la câteva zile după explozia devastatoare de la Beirut, din 4 august, pentru a cărei responsabilitate libanezii și-au acuzat propriul guvern.
Libanul este urmat de Libia, Yemen, Irak și zonele palestiniene, unde circa 60% dintre tineri se gândesc la plecare.
La cealaltă extremă se află Emiratele Arabe Unite, unde doar 3% dintre tineri doresc să plece. Trebuie totuși menționat că, din populația acestui stat cu 10 milioane de locuitori, 90% sunt imigranți.
De altfel, Emiratele Arabe Unite ar fi destinația favorită a tinerilor arabi, urmată de Statele Unite, Canada, Marea Britanie și Germania.