Nu este român să nu cunoască ce este țuica sau rachiul.

Cu toate că, cele două băuturi se prepară prin aceeași metodă de distilare, sunt diferite ca gust.

Țuica, este băutura distilată care se face numai din prune sau corcodușe, zarzăre cu li se mai spune, iar rachiul de face din toate celelalte fructe, adică, mere, pere, piersici, banane, etc.

Prima băutură obținută prin metoda distilării a fost făcută de arabi în urmă cu 700-800 de ani, iar vasul în care se fabrica se numea Al-imbiq, adică distilator.

Denumirea a fost împrumutată și de români, ca și procedeul de producere prin jurul anului 1570, de când și datează prima atestare.

Primii care au făcut țuică în zona noastră au fost cei din partea de nord a României de azi, adică, maramureșenii din localitatea Turț. Aceștia fabricau acea băutură distilată care a și dat denumirea băuturii și care s-a păstrat până în zilele noastre.

Cum românul este inventiv, a folosit în timp chiar și rămășițele de la tescuirea strugurilor sau din drojdia rămasă după tragerea vinului, băutură pe care a denumit-o tescovină.

Pentru a face băutura tare, aromată cu gust caracteristic pe care o denumim, la modul general ,țuică, trebuie să trecem prin mai multe etape.

În primul rând trebuie pregătit compostul, adică, decoctul care este materia primă.

Prima condiție de bază, este ca fructele să fie bine coapte pentru a avea un conținut bogat de zahăr. Pentru a se obține o băutură „curată”, fructele mai întâi se spală, pentru a se îndepărta urmele de substanțe otrăvitoare care au rămas de la stropirea pomilor.

Apoi, fructele se zdrobesc pentru a înlesni „fierberea”. Atenție, la cei care folosesc ca materie primă strugurii. Pentru ca băutura să nu aibă un gust prea aspru este de preferat ca strugurii să fie luați de pe ciorchini.

Fructele zdrobite se pun în butoaie pe care le lăsăm la fermentare. Este de preferat, ca fructele zdrobite să fie amestecate cu un sirop de zahăr, cam 1-2 kilograme dizolvat în 3-4 litri de apă opărită. Adăugarea de zahăr în cantitate mică ajută la pornirea fermentaţiei şi  nu dăunează gustului sau calităţii distilatului. Această cantitate de sirop se adaugă la o cantitate de aproximativ 100 de kilograme de fructe.

De obicei fermentarea fructelor durează între 15-21 de zile, funcție de temperatura mediului ambiant.

Mulți acoperă amestecul de fructe din butoi cu frunze de viță peste care pun un strat de pământ. Astfel se formează un strat care închide ermetic amestecul din butoi, iar țuica se poate face chiar și după câteva luni fără riscul că s-ar pierde din alcool.

Atunci când, după fermentarea fructelor din butoi începeți să faceți țuica, puteți pune în vasul de distilare 10-15 sâmburi de caise sau piersici pentru a obține un gust mai deosebit.

Este bine de știut că, atunci când distilatul curge din alambic, acesta  are trei părți: fruntea, mijlocul și coada sau otca cum mai este cunoscută ca denumire.

De fapt, ceea ce este cu adevărat numai alcool etilic bun de băut este partea de mijloc, care este în proporție de 30-40 % din distilat. Fruntea conține o concentrație de aproximativ 2% din distilat, de alcool metilic, care este otrăvitor pentru organism. De obicei fruntea o mai folosesc oamenii pentru frecții atunci când sunt răciți sau chiar pentru tratarea rănilor.

Deasemenea, coada se păstrează separat și se va folosi la următoarea tranșă, deoarece, este slabă, având sub 10% alcool și are un gust acru.

Pentru ca băutura astfel obținută să aibă un gust foarte bun se ține la „învechit” minim 6 luni.

Păstrarea se face de preferință în butoaie de stejar, dud, cireş, cu care ocazie ţuica se închide la culoare, galben-maroniu pentru stejar, galben închis dud şi cea mai frumoasă culoare un galben-verzui pentru butoiul din lemn de cireş.