Vine primăvara. Prognoza meteo pentru ultimele zile din ianuarie

Vine primăvara. Prognoza meteo pentru ultimele zile din ianuarieNori. Sursa foto: Pixabay

Finalul lunii ianuarie aduce temperaturi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade din an. Potrivit meteorologilor, mercurul va urca în termometre până la pragul de 18 grade Celsius.

Temperaturi ridicate la finalul lunii. Cum va fi vremea în țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru următoarele șapte zile. La finalul acestei luni, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la nivelul întregii ţări. De asemenea, meteorologii precizează că vântul va sufla slab până la moderat şi se va semnala local ceaţă.

În intervalul 24 ianuarie - 25 ianuarie, ora 8:00, cerul va prezenta înnorări în jumătatea estică a teritoriului, unde local vor fi precipitaţii.

Conform ANM, la munte se anunță ninsori, ninsori la munte și precipitații mixte în zona Moldovei. În restul țării sunt așteptate ploi slabe. În plus, meteorologii avertizează că vor exista condiții de polei în unele regiuni.

„Temperaturile minime, mai ridicate faţă de normele perioadei îndeosebi în sud-est, vor fi cuprinse între -5 şi 6 grade Celsius. Local se va forma ceaţă”, arată ANM

Vremea în București

În Capitală, cerul va fi înnorat, iar pe parcursul nopții vor fi condiţii de ploaie slabă. Totodată, ANM arată că vântul va sufla slab până la moderat. În următoarele ore, temperatura minimă a aerului se va încadra între 2 - 4 grade Celsius. Spre sfârşitul acestui intervalul va creşte probabilitatea de ceaţă, arată ANM.

25 - 26 ianuarie

În prima parte a weekendului, temperaturile vor fi mai ridicate față de cele caracteristice acestei perioade din an. Potrivit meteorologilor, cerul va fi variabil și va prezenta înnorări în regiunea de sud-est unde pe arii restrânse va ploua slab.

„Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase îndeosebi din vest, centru şi est local va fi ceaţă (izolat persistentă) posibil asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în timpul zilei în sud-estul teritoriului”, precizează meteorologii.

Maximele se vor situa între 4 şi 13 grade, urmând să fie mai coborâte în regiunile în care ceaţa va fi persistentă. În schimb, minimele se vor încadra între -5 şi 6 grade Celsius. Mai frig va fi în depresiunile din estul Transilvaniei.

Bucureștenii vor avea parte de încă o zi cu temperaturi ridicate.

În acest interval, cerul va fi variabil, iar noaptea probabilitatea de ceaţă va fi ridicată.

Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă va fi de 10 grade. În schimb, minima se va încadra între-1 şi 1 grad Celsius.

Vremea în intervalul 26 - 27 ianuarie. Maximele vor fi cuprinse între 8 și 15 grade

În acest interval, valorile termice se vor menține mai ridicate decât cele specifice perioadei.

Conform ANM, în regiunile vestice se vor înregistra ploi slabe, iar în zona Munţilor Apuseni sunt așteptate de precipitaţii mixte.

„Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, local va fi ceaţă (pe arii restrânse persistentă) posibil asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în estul ţării şi în Munţii Banatului”, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Maximele se vor încadra între 8 şi 15 grade, acestea urmând să fie mai scăzute în regiunile unde va predomina ceața. Minimele se vor încadra între -7 şi 7 grade.

De asemenea, vremea va fi la fel de caldă și în Capitală, unde temperatura maximă a aerului se va situa în jurul valorii de 11 grade Celsius. Cerul va mai avea unele înnorări, iar vântul va sufla slab până la moderat, arată meteorologii. În schimb, temperatura minimă va fi de 0 - 2 grade. La primele ore ale zilei și seara vor exista condiții de ceață.

Prognoza meteo pentru intervalul 27 ianuarie -  28 ianuarie

În această zi, cerul va prezenta înnorări, mai ales în sudul, estul şi centrul ţării. Potrivit ANM, în aceste zone vor exista condiții de ceață, în timp ce la extremitatea nordică a teritoriului sunt așteptate posibile ploi slabe şi precipitaţii mixte „în zona montană aferentă”.

„Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilei în nord-vest şi în zona montană înaltă”, mai arată Administrația Națională de Meteorologie.

În acest interval, valorile termice maxime se vor încadra între 8 şi 18 grade, posibil mai scăzute in zonele cu ceaţă persistentă.

De asemenea, minimele vor fi cuprinse între-4 şi 6 grade. Meteorologii precizează că acestea vor fi mai coborâte în zonele depresionare, spre -8 grade, dar şi mai scăzute în Dealurile de Vest, unde se vir încadra între 8 - 9 grade Celsius.

De asemenea, vremea se va menține caldă și în București, unde temperatura maximă va fi de 13 grade Celsius. În schimb, minima se va situa între -1 și 2 grade.

Zile călduroase

„Pentru perioada 28 ianuarie, ora 8:00 - 29 ianuarie, ora 8:00, valorile termice se vor menţine cu mult peste mediile climatologice specifice pentru sfârşitul lunii ianuarie”, spun meteorologii.

În acest interval, cerul va fi variabil și va prezenta înnorări  în vestul, sud-vestul, nordul şi parţial în centrul ţării. De asemenea, în aceste regiuni sunt așteptate ploi slabe. La munte se vor înregistra precipitații  mixte.

Soare

Soare. Sursa foto: Pixabay

Vântul va sufla slab şi moderat și va avea intensificări în regiunile vestice şi local în cele estice. Totodată, vântul va sufla cu putere și pe crestele înalte.

Maximele se vor încadra între 10 şi 18 grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade. Meteorologii arată că acestea vor fi mai mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, unde se vor înregistra spre -6 grade Celsius.

În regiunile extracarpatice, dimineaţa şi noaptea, pe alocuri vor exista condiții de ceață.

În Capitală, vremea se menține caldă la finalul lunii ianuarie. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 15 grade, iar cea minimă se va încadra între -1 - 2 grade Celsius.

Vremea la începutul lunii februarie

Începutul lunii februarie va fi la fel de călduros. În intervalul 29 ianuarie, ora 8:00 - 1 februarie, ora 8:00, temperaturile vor fi peste mediile multianuale ale perioadei la nivelul întregii țări.

„Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată la început în regiunile vestice, iar în ultima zi a intervalului în vest, sud şi est”, arată ANM.

În Capitală, vremea se menține la fel de caldă, fiind așteptate temperaturi mai ridicate față de cele caracteristice acestei perioade. Probabilitatea de ploaie va fi în creştere spre finalul acestui interval.