Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a declarat că este „prea devreme” pentru a spune dacă lumea se confruntă cu o perioadă de inflație susținută, dar a avertizat că eșecul de a face economiile mai rezistente la șocuri viitoare ar putea duce la mari probleme.
Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a declarat reporterilor că factorii de decizie la nivel mondial trebuie să-și calibreze cu atenție politicile fiscale și monetare în 2022 pentru a se asigura că retragerea pe scară largă a fondurilor de sprijin pentru COVID-19 dar și creșterea ratelor dobânzilor nu subminează redresarea.
FMI și-a revizuit săptămâna trecută previziunile economice pentru Statele Unite, China și economia globală și a declarat că incertitudinea cu privire la pandemie, inflație, întreruperile aprovizionării și înăsprirea monetară din SUA prezintă riscuri suplimentare.
Spre deosebire de primul an al pandemiei din 2020, când miniștrii de Finanțe și bancherii centrali și-au coordonat și sincronizat acțiunile, circumstanțele au variat mult acum în întreaga lume, iar acest lucru a necesitat mai multă „specificitate” în răspunsuri, a spus ea.
Georgieva a spus că pandemia de COVID-19 rămâne cel mai mare risc cu care se confruntă economia globală
Directorul general al FMI spune că este imperativ să se intensifice eforturile de creștere a ratelor de vaccinare în țările cu venituri mici și să se îndeplinească obiectivul global de vaccinare a 70% dintre oameni din țările din întreaga lume până la jumătatea anului 2022.
Șeful FMI a spus că inflația a durat mai mult și a crescut mai mult decât se aștepta, din cauza întreruperilor lanțului de aprovizionare, a cererii de bunuri de consum mai puternică decât se aștepta și a șocurilor climatice asupra prețurilor alimentelor.
Întrebată dacă aceste circumstanțe, precum și escaladarea crizei dintre Rusia și Occident din cauza Ucrainei, ar putea introduce o eră a inflației susținute, Georgieva a spus: „Răspunsul scurt este că-i prea devreme pentru a spune ceva. Ceea ce putem anticipa este un șoc mai mare la care lumea e predispusă”
Kristalina Georgieva este de părere că eforturile făcute acum pentru a creşte investiţiile în oameni, economie şi mediu vor ajuta la crearea de mai multe oportunităţi pentru înfiinţarea de noi locuri de muncă şi prosperitate.
Eșecul de a face astfel de investiții ar avea ca rezultat o perspectivă mai sumbră, ceea ce ar duce la „mai multe evenimente neașteptate pentru care nu suntem pregătiți”, a spus Georgieva, adăugând că factorii de decizie politică nu sunt, de asemenea, bine pregătiți pentru a face față mai mult de o criză la un moment dat, scrie money.usnews.com.