Îi vinde sau nu Kim Jong-un arme lui Putin? Autorităţile de la Kremlin „nu au nimic de spus” despre o eventuală vizită a liderului nord-coreean la Moscova
Îi vinde sau nu Kim Jong-un arme lui Putin? Autorităţile de la Kremlin au declarat marți că nu au „nimic de spus” despre afirmațiile oficialilor americani conform cărora liderul nord-coreean Kim Jong-un plănuieşte să călătorească în Rusia luna aceasta pentru a se întâlni cu președintele Vladimir Putin și a discuta despre furnizarea de arme pentru războiul Rusiei din Ucraina.
Cât de probabilă e întâlnirea Putin-Kim Jong-un
Purtătoarea de cuvânt a Consiliului Național de Securitate al SUA, Adrienne Watson, a declarat luni că negocierile privind armele dintre Rusia și Coreea de Nord avansează în mod activ.
„Avem informații că Kim Jong Un se așteaptă ca aceste discuții să continue, pentru a include un angajament diplomatic la nivel de lider în Rusia”, a afirmat ea într-un comunicat.
Dna Watson a vorbit după ce publicaţia New York Times a citat oficiali americani şi aliaţi anonimi care au spus că dl Kim intenționează să călătorească săptămâna viitoare în Rusia pentru a se întâlni cu Vladimir Putin.
Întrebat dacă poate confirma discuțiile, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus: „Nu, nu pot. Nu este nimic de spus”.
Putin are nevoie disperată de arme
În condiţiile în care izolarea Rusiei din cauza războiului său din Ucraina a luat amploare, analiștii susţin că au observat o creștere a atenţiei acesteia pentru Coreea de Nord.
Din partea Coreei de Nord, relațiile cu Rusia nu au fost întotdeauna la fel de călduroase ca în perioada de vârf a Uniunii Sovietice, dar acum țara obţine beneficii clare de pe urma nevoii de prieteni a Rusiei.
Autorităţile de la Moscova și Phenian au negat acuzații anterioare ale SUA conform cărora Coreea de Nord ar fi furnizat Rusiei arme, dar administraţiile celor două țări au promis să intensifice cooperarea în domeniul apărării.
Şoigu a fost la Phenian
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, care a vizitat Phenianul în iulie pentru a participa la expoziţii de arme care au inclus rachetele balistice interzise ale Coreei de Nord, a declarat luni că cele două ţări discută despre posibilitatea efectuării unor exerciţii militare comune.
„Așa cum poți judeca o persoană prin prisma prietenilor săi, poți judeca o țară după relaţiile pe care le are”, a spus Keir Giles, consultant principal la Programul Rusia și Eurasia al fundaţiei Chatham House.
„În cazul Rusiei, acele relaţii sunt acum în mare parte cu alte state necinstite”.
Călătoria la Moscova ar fi prima vizită în străinătate a lui Kin Jong Un după mai bine de patru ani și prima după pandemia de coronavirus. Deși a făcut mai multe călătorii în străinătate decât tatăl său în calitate de lider, vizitele dlui Kim sunt adesea secrete și pe fodul unor condiţii stricte de securitate.
Kim Jong-un folosește un avion rusesc
Spre deosebire de tatăl său, despre care se spunea că nu călătoreşte cu avionul, Kim Jong-un și-a folosit cu avionul personal fabricat în Rusia pentru unele dintre călătoriile sale, dar oficialii americani au declarat pentru Times că de data aceasta s-ar putea deplasa cu un tren blindat peste granița terestră dintre Coreea de Nord şi Rusia.
Probabil că liderul nord-coreean va dori obţină acorduri privind vânzarea de arme, ajutoare și trimiterea de muncitori în Rusia, a declarat Andrei Lankov, expert în probleme nord-coreene la Universitatea Kookmin din Seul.
Autorităţile din SUA au instituit recent sancțiuni împotruiva a trei entități pe care le-au acuzat că sunt implicate în acorduri de vânzări de arme între Coreea de Nord și Rusia. Coreea de Nord a efectuat șase teste nucleare din 2006 și a testat diverse rachete în ultimii ani.
Rusia s-a alăturat Chinei pentru a se opune noilor sancțiuni împotriva Coreei de Nord, blocând o iniţiativă condusă de SUA și divizând public Consiliul de Securitate al ONU pentru prima dată de când a acesta început să pedepsească administraţia de la Phenian, în 2006. (REUTERS, traducere RADOR)