Odată cu prima zi de primăvară, vin și Babele din Martie, care îți dezvăluie caracterul și îți spune dacă vei avea noroc în anul care urmează.
Află cum îți alegi „baba” și ce semnificație are aceasta pentru tine!
Tradiția spune că în primele zile ale lunii martie încep „Babele”. Fiecare dintre noi își alege o zi și, în funcție de cum va fi vremea, susperstiția spune că va fi și anul ce urmează. Mitul babelor are legătură, se pare, cu legenda despre Baba Dochia, cu 1 martie și cu mărțișorul, după cum relatează Mesagerul de Sibiu.
În vechiul calendar românesc, spun etnologii, anul agricol începea pe 1 martie. Baba Dochia este întruchiparea anului care a trecut, care este la final. Dispariția Dochiei, în ziua de 9 martie, reprezintă hotarul dintre anotimpul friguros și cel cald. Se spune că aspectul instabil al vremii din această perioadă este influențat de caracterul capricios al Babei Dochia.
Vin Babele din martie
Zilele Babelor vestesc venirea anotimpului cald, a primăverii. Se spune că în aceste zile Baba Dochia, cea care aduce iarna, începe să-şi dea jos cele 9 cojoace. În fiecare zi câte unul, iar vremea se încălzeşte, ușor-ușor.
Conform tradiției, fiecare român își alege o zi din intervalul 1 - 9 martie numită babă. Așa cum va fi vremea în acea zi, aşa este şi firea omului respectiv. Mai mult, bătrânii cred că aşa cum este vremea în acea zi aşa va fi şi următorul an pentru omul respectiv.
Dacă vremea este frumoasă şi soarele străluceste, omul va fi voios şi bun la suflet. În plus, omului îi va merge bine tot anul. Dacă, dimpotrivă, vremea este urâtă și friguroasă, așa este și omul, supărăcios și rău la suflet.
Pe de altă parte, tradiţia românească spune că dacă ninge sau plouă în acea zi este semn de bogăţie.
Cum se aleg BABELE, pentru a avea un an PROSPER și BUN? Tradiții și superstiții din POPOR
Cum se alege Baba și ce semnificație are
Dacă ziua naşterii celui ce vrea să-și afle baba este în intervalul 1 – 9, atunci ziua Babei va corespunde acestei cifre. Dacă data nașterii este mai mare de 9, atunci ziua Babei va fi stabilită din suma celor două cifre. Mai jos sunt câteva exemple din ce ar putea înseamna fiecare babă, în funcție de data care ți-a ieșit:
- Baba anunță un an incert, plin de neprevăzut. Baba vine cu o serie de dușmani de care trebuie să te temi.
- Baba anunță un an fără griji și cu multă sănătate.
- Baba ascunde un mister. Un secret al acestui an îi va putea schimba viața în bine pentru totdeauna.
- Baba are puteri magice, iar anul se anunță interesant.
- Baba aduce din trecut niște ocazii pe care le credeai pierdute. Acum e timpul să profiți de ele.
- Baba este fericită și fără nici o grijă, prevestind un an de petreceri.
- Baba este blândă și te îndeamnă să te îngrijești de sănătate.
- Baba prevestește un an frumos și plin de realizări. Ei, iată că a venit și un astfel de an.
- Baba are puteri vechi și uitate. În plus, baba din această zi anunță că peste 99 de zile vei fi fericit.
Citește și:
Babele de martie. Cum să îți alegi baba și ce reprezintă aceasta