Un acord „semi-secret” pentru „relocarea” în țările Uniunii Europene a unui număr suplimentar de 400.000 până la 500.000 de refugiați sirieni provenind din Turcia, a dezvăluit miercuri premierul ungar Viktor Orban.
Liderul de la Budapesta, citat de Reuters, a afirmat că se așteaptă la presiuni mari pentru a accepta ca Ungaria să primească un anumit număr de imigranți, chiar dacă nu este capabilă să o facă.
Acest acord, a adăugat Orban, a fost deja evocat în timpul summit-ului din La Valletta, în Malta, dar părea să fi fost abandonat. El nu face parte din textul elaborat în weekend-ul trecut la Bruxelles și care prevede ca Uniunea Europeană să ajute financiar Turcia cu 3 miliarde de euro, pentru ca aceasta să îi țină pe imigranți pe teritoriul său și să nu-i mai lase să intre în Europa.
Ediția de duminică a cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung a scris că Angela Merkel speră să-i convingă pe liderii țărilor membre UE să accepte primirea unui număr suplimentar de 400.000 de refugiați din Turcia.