Viktor Orban apără din nou Rusia și atacă Uniunea Europeană: Sancțiunile de la Bruxelles îngenunchează Europa

Viktor Orban apără din nou Rusia și atacă Uniunea Europeană: Sancțiunile de la Bruxelles îngenunchează Europa Sursa: Dreamstime.com

Viktor Orban a criticat din nou sancțiunile pe care Uniunea Europeană le-a luat împotriva Federației Ruse, în contextul în care Ungaria este dependentă de gazul rusesc.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a criticat din nou politica Uniunii Europene, precizând că sancțiunile impuse Rusiei îngenunchează, pe zi ce trece, statele blocului comunitar.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, liderul de la Budapesta a dat asigurări că Ungaria va trece cu bine peste această iarnă, în contextul crizei energetice care a cuprins toată Europa.  „Inflația brutală și lipsa de energie cauzată de sancțiunile de la Bruxelles îngenunchează Europa. Chiar și în această situație dificilă, facem ceea ce ne cere casa. Va fi gaz și curent în Ungaria”, a spus Orban.

În urmă cu câteva zile, Orban a cerut scoaterea unor oligarhi ruși, apropiați de Putin, de pe lista persoanelor sancționate de Uniunea Europeană. Mai mult, premierul maghiar a amenințat că în caz contrar, Ungaria se va opune instituirii altor sancțiuni împotriva Federației Ruse. Cei trei oligarhi sunt Alișer Usmanov, Piotr Aven și Viktor Rașnikov.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aliat cu liderul de la Kremlin. Viktor Orban nu renunță la gazul rusesc

Premierul Ungariei l-a primit, luni, pe Patriarhul Ortodox sârb Porfirije la Mănăstirea Carmelită, unde acesta i-a înmânat gradul de aur al Ordinului Sfântul Sava. Viktor Orban a declarat, după primirea premiului, că fără unitate creștină nu se poate câștiga acest război.

„Suntem oameni pașnici, vrem pace, dar există într-adevăr un război pentru sufletul Europei și fără unitatea creștină – inclusiv Ortodoxia – nu putem câștiga această bătălie”, a spus premierul.

Reamintim că Viktor Orban a fost protagonistul unui discurs care a aprins spiritele în toată România. Premierul Ungariei a declarat, la Tușnad, județul Harghita, că migrația a divizat Europa, că o jumătate este o „lume în care popoarele europene și cele non-europene trăiesc împreună.”

„Aceste țări nu mai sunt națiuni. Aceste țări nu sunt altceva decât niște conglomerate de popoare. Aș spune chiar că nu mai este vorba de Occident, ci de post-Occident, iar în jurul anului 2050, conform legilor matematicii, va avea loc ultima schimbare demografică: proporția persoanelor de origine non-europeană va crește la peste 50% în orașele din această parte a continentului”, a declarat liderul de la Budapesta.

Mai mult, Viktor Orban a susținut că Occidentul s-a mutat, din punct de vedere intelectual, în Europa Centrală.