De ce spun toate astea? Pentru ca aseară am urmărit conferința de presă a premierului și echipei de administratori a pandemiei. Sa-mi fie cu iertare însă am renunțat să mai rețin numele comitetelor, consiliilor, direcțiilor și altor forme de organizare pompoase ce tin atent sub microscop ultimul mare flagel ce a trecut planeta pe modul mute. Virusul SARS-COV 2. Foarte bine. Sa-l monitorizeze pe nemernic. Să-i dea la cap. Să-l urgisească până la nimicire. Da’ să ne lase pe noi în viață. Că parcă n-am vrea să dispară specia umană din cauza unui dușman invizibil, mititel dar atât de monstruos.

Mă gândesc totuși ca suntem vreo șapte miliarde de umanoizi pe pământ. Puternici. Frumoși și deștepți. Plus penuria de comitete de urgență maximă. Plus cercetătorii și savanții. Și marile companii farmaceutice. Solidari în căutarea de soluții întru stârpirea nenorocitului.

Din conferința de presă am înțeles că avem de respectat măsuri noi, că ni s-a situat viața între repere de timp. De la ora 5 dimineață până la 20. Am aflat cum se calculează incidența cazurilor de Covid 19. Ministrul Sănătății a explicat în două minute destul de scurte. Mai scurte decât cele general admise. Incidența se calculeaza la 14 zile, dar cu 3 zile în urmă. Absolut lămuritoriu algoritmul. Până la urmă la ce ne-ar folosi nouă formula de calcul? In fine, veșnicul aducător de vești proaste numite măsuri, doctorul Arafat a grăit răspicat. N-am priceput chiar tot, dar așteptăm la Avizier hotărârea de guvern. Să avem lectură pentru weekendul ce va să vina. Dacă tot vom sta prin sufrageriile caselor noastre. 

Ocupantul la fel de vremelnic al portofoliului de la Interne a promis ferm tot sprijinul angajând ministerul în lupta împotriva și pentru combaterea pandemiei de COVID 19. Fără precupețirea nici unui efort. Dincolo de masca sanitară de protecție împotriva virusului pe care o purta domnul ministru parcă se citea pe chipul domniei sale importanța cruciala și istorică a momentului. Preț de cateva secunde mintea mi-a luat-o razna și mi se părea ca aud îndemnul unui mare domnitor român. Pe cai oștenii mei! Pe cai! După care am realizat ca suntem în mileniul III și în Uniunea Europeană, pe-un picior de plai chiar frontieră a ei. Și membri NATO cu prezență activă prin teatre de operațiuni. Să nu mai vorbesc de cooperare internațională, de Interpol, Europol si multe altele. Mai puțin intrare fără vize în Statele Unite. N-am ajuns la levelul ăla. Încă luăm lumină de la însărcinatul lor cu afaceri în țara noastră. Și recomandări cu scop de învățăminte de la ambasadori. Mici și cuminței, cum spuneam niște rânduri mai sus. Intr-un soi de training continuu.

Ideea e să rețineți până aici trei lucruri. Piața Victoriei, premierul și ministrul de interne. Restul sunt amănunte. Obligatorii, ce-i drept. 

Pe sensul acesta de mers, ieri în fața Guvernului a avut loc un protest. Suntem o țară liberă cu drepturi si libertăți iluzorii și ne permitem. Un atare exercitiu democratic are rolul de a corecta și sancționa derapajele unor conducători ai Cetății și de a reda acesteia măreția ei. 

Ei bine, protestul despre care fac vorbire a fost organizat și orchestrat de chiar paznicii Cetății. Mai neaoș românește și nefilozofic, mi-a fost dat să văd polițiștii organizați în sindicate strigându-și păsul.

Am asistat la discursuri articulate, coerente, obiective și destul de dure. Nemulțumiri accentuate exprimate corect despre condiții de muncă, dotări, nevoi, salarii și abuzuri. N-am căderea să-i contrazic. N-aș avea argumente. Am doar convingerea că își cunosc problemele din sistem si-au incercat corectarea lor, esecul fiind evident câtă vreme au ales strada ca remediu ultim.

Un protest în Piața Victoriei, unul în fața Ministerului de Interne, oameni ai legii strigând pe străzi respectarea legii. Și nu o zi, ci zile în șir polițiștii din toată țara arată cu degetul către proasta guvernare.

Ce Dumnezeu poate fi mai cronic de atât? Să-i auzi pe cei ce te obligă să respecți norma socială scandând hoții, corupții sau ticăloșii către seful cel mare al lor și către clasa conducătoare? Te destabilizează oarecum. Te face să te întrebi dacă nu care cumva începe să funcționeze antivirusul și oamenii ăștia pregătiți și instruiți să prindă hoții, corupții și ticăloșii, i-au identificat pe cei menționați deasupra lor prin cercurile puterii. În sfera de unde le vin dispozitiile. Să fie curaj? Să fie neputință? Sa se fi activat un mecanism ciudat al statului de drept din teorie împotriva celui factual? Greu de raspuns. 

Asistând la această formă de manifestare n-am putut să nu mă gândesc la câteva lucruri. Anume, cum se simțea Ministrul de Interne în timp ce subordonații săi, angajați ai instituțiilor statului îi aruncau în față chestiuni deloc onorabile sau ce stări îl încercau pe premier când i se cerea demisia.

Am aflat pe seară grație conferinței de presă unde am fost informați despre noile măsuri și restricții. Se simțeau bine domnilor polițiști. Nu doar ca nu păreau afectați în vreun fel de protestele voastre. Nu doar ca v-au ignorat complet. Chiar și-au asezonat momentul cu ceva glumițe. Mai pe relaxare, așa. Că pandemia e grea și necesită puțină detensionare.

 Pentru ca din ziua următoare tot voi veți pune în aplicare hotărârile lor. Alea proaste și abuzive. Și ticăloase. Tot voi veti da amenzi, veți alerga după hoți, cei normali de data asta, după corupții mici pentru că ăia mari sunt greu de atins și tot voi o să executați ordinele mai marilor superiori. În aceleași condiții pe care le blamați. Cu aceleași dotări. Și cu aceleași salarii înghețate în preistorie. Visând la nu știu ce reformă sau la nu știu ce statut.

Iar în tot timpul ăsta vom rămâne cetațeni ai U.E. Luptând împotriva pandemiei. Împotriva creditelor de la bănci. Împotriva sărăciei. Împotriva sistemului și împotriva corupției. Exportând pădurile patriei și sanctionând micul trafic de pătrunjel. Sau făcând dosare penale manichiuristelor pentru evaziune fiscală.  

Viitorul sună bine.