Intenţia Germaniei şi a Franţei de a relansa dialogul cu Rusia divizează statele UE şi prefigurează discuţii dificile la summitul european început joi la Bruxelles, scrie Agerpres.
Cancelarul Angela Merkel a apreciat că UE trebuie să găsească modalităţi de a intra în dialog direct cu Rusia. La sosirea la summit întrucât, ea a declarat:
„Conflictele pot fi cel mai bine soluţionate prin dialog''.
„Nu este de ajuns ca preşedintele american să discute cu preşedintele rus. Uniunea Europeană trebuie să-şi creeze la rândul ei diferite formate de discuţie'' cu Moscova, a precizat anterior Merkel în faţa Bundestagului.
Cancelarul austriac Sebastian Kurz a exprimat o părere asemănătoare.
„Sunt foarte mulţumit să văd în sfârşit mişcări spre un dialog cu Rusia. Din punct de vedere geografic suntem mai aproape de Rusia decât de SUA, aşadar nu puteam doar să stăm şi să privim dialogul între SUA şi Rusia, în timp ce multe chestiuni, precum Ucraina, ne afectează pe noi mai mult decât pe SUA'', explică şeful guvernului austriac.
Dar alte state membre, ca ţările baltice, Polonia sau Suedia, sunt însă sceptice cu privire la o asemenea abordare.
„Nu vedem nicio schimbare radicală în modelul de comportament al Rusiei. Dacă vom încerca să abordăm (Rusia) fără nicio schimbare pozitivă din partea Rusiei, atunci vom transmite semnale foarte rele şi incerte către partenerii noştri, de pildă statele Parteneriatului Estic'', a declarat preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda.
„Mie mi se pare că încercăm să ne înţelegem cu ursul pentru a ţine în siguranţă o parte din albine'', a precizat preşedintele lituanian.
La rândul său, premierul olandez Mark Rutte a spus că, deşi în principiu nu este împotriva dialogului cu Rusia, el nu va participa la un summit cu această ţară.
Summitul trebuie să decidă formatul dialogului
După seriile de sancţiuni ale UE contra acesteia şi represaliile Moscovei ce au rezultat de aici, ideea unei relansări a dialogului cu Rusia, a venit din partea cancelarului german Angela Merkel. Ea vine în întâmpinarea opiniei preşedintelui francez Emmanuel Macron, potrivit unor surse diplomatice la care face referire France Presse.
Macron a confirmat la sosirea la summit că doreşte şi el restabilirea dialogului cu Rusia, ''pentru stabilitatea continentului european''. În opinia sa, acest dialog trebuie să fie ''ambiţios'' şi ''exigent'', astfel încât ''să nu cedăm nimic din valorile noastre'' europene.
Proiectul de concluzii al summitului elaborat miercuri seară este departe de a fi adoptat. Se menţionează necesitatea ca UE să discute cu Moscova despre subiectele asupra cărora blocul comunitar are interese, dacă sunt întrunite condiţiile. Discuţiile dintre liderii europeni se anunţă dificile şi un consens în această chestiune este îndepărtat.
Joi, preşedintele Vladimir Putin a declarat că susţine crearea unui mecanism de dialog şi de contacte cu UE. Într-un editorial publicat marţi de cotidianul german Die Zeit, el a pledat pentru restabilirea unei alianţe a Rusiei cu Europa. Președintele rus crede că se pot lăsa în urmă neînţelegerile şi nemulţumirile din trecut.