Duminică, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea, a dezvăluit primul videoclip din seria promovării României pe BBC.
Postul de televiziune BBC va promova România ca destinație turistică în perioada 15 octombrie - 15 noiembrie, a anunțat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
BBC va promova România ca destinație turistică
Ministrul Ștefan Radu Oprea a precizat că, timp de o lună, telespectatorii din întreaga lume vor viziona imagini despre ţara noastră.
„Clipurile sunt realizate de Charlie Ottley un binecunoscut jurnalist, poet, realizator britanic, îndrăgostit de România”, a mai transmis oficialul.
Obiectivul acestei campanii este de a sporire a vizibilităţii şi cunoaşterii României ca destinaţie turistică în Europa. Cu o atenţie deosebită asupra pieţei britanice.
Scopul final este să atragă un număr mai mare de turişti, atât britanici, cât şi din întreaga Europă, precum şi din ţările în care canalul BBC este urmărit.
România a colaborat îndeaproape cu Charlie Ottley
Echipele Ministerului Economiei au lucrat împreună cu Charlie Ottley, renumit pentru documentarele sale despre România. Printre acestea se numără „Wild Carpathia” și „Flavours of Romania”.
Promovarea de la BBC are rolul de a dezvolta o serie de videoclipuri menite să evidențieze frumusețea și diversitatea țării noastre.
Prin urmare, au fost create opt videoclipuri de prezentare. Patru videoclipuri, cu o durată de un minut, surprind frumusețea României în toate anotimpurile, de la peisajele înghețate ale iernii până la culorile vii ale primăverii.
De asemenea, au fost realizate alte patru videoclipuri, fiecare cu o durată de 30 de secunde, pentru a evidenția cele patru tipuri de turism specifice României: turism cultural, turism ecologic, city break și turism în natură.
Aceste videoclipuri au rolul de a sublinia diversitatea bogatei oferte turistice a țării noastre.
Cele opt clipuri, împreună cu videoclipul special creat de Charlie Ottley, vor fi utilizate pentru a promova România la târgul internațional de turism WTM Londra. Evenimentul este programat să aibă loc între 6 și 8 noiembrie.
Aceste materiale video vor fi integrate și în alte evenimente expoziționale și în campanii de marketing ce vizează promovarea țării noastre.
BBC va difuza clipuri cu România pe întreaga zi
Videoclipurile vor fi transmise în cadrul programelor BBC pe parcursul întregii zile, timp de o lună. Vor fi programate 30 de difuzări ale clipurilor de un minut. Dar și alte 50 de difuzări ale clipurilor de 30 de secunde.
„Asocierea cu postul de televiziune BBC va sublinia valorile şi obiectivele MEAT de a promova frumuseţea şi diversitatea României.
Postul de televizune, care funcţionează 24 de ore pe zi, este disponibil în aproape toate ţările lumii. Conţinutul fiind accesibil în milioane de camere de hotel, pe avioane, nave de croazieră şi dispozitive mobile la nivel global”, au explicat reprezentanţii Ministerului.