Caz incredibil petrecut în România, în ziua turului 2 al alegerilor prezidențiale.
La o secție de votare din județul Prahova, un polițist aflat de serviciu a făcut uz de arma din dotare, împușcând un bărbat recalcitrant.
Filmarea cu incidentul a fost urcată pe Facebook chiar de Sindicatul polițiștilor, Europol, care notează că mai mulți indivizi aflați în stare avansată de ebrietate au devenit agresivi, amenințându-l pe omul legii.
„Cu toate că polițistul i-a somat pe bărbați să se îndepărteze și să înceteze atacurile, aceștia au aruncat cu sticle și au recurs la amenințări. În aceste condiții, polițistul aflat singur în serviciu l-a împușcat pe bărbatul care l-a atacat în mod direct”, notează Europol.
Pentru Sindicatul polițiștilor, incidentul din Prahova este un exemplu clar că ceva nu funcționează cum trebuie la nivelul MAI. De altfel, Europol atrage atenție asupra problemelor cu care se confruntă polițiștii, printre care și atitudinea ostilă, uneori chiar provocatoare a cetățenilor.
„Polițistul este înjurat, amenințat, atacat pentru că suntem «cetățeni europeni» și avem drepturi. Apreciem în mod deosebit stăpânirea de sine și modul de intervenție al polițistului. Iar pentru cei din MAI, credem că ar trebui să fie un semnal de alarmă faptul ca avem doar UN SINGUR polițist în paza acestor secții”, au transmis sindicaliştii din Poliție.
În cauză a fost deschis un dosar și se fac cercetări pentru clarificarea situației. Bărbatul împușcat a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale.