VIDEO. Primele imagini cu Cristian Boureanu și noua iubită. Ce făcea în acest timp fosta logodnică, Laura Dincă

Cristian Boureanu a uitat de promisiunile pe care i le făcea Laurei Dincă, aceea că o va duce în fața altarului și la nici două luni de când au anunțat că nu mai formează un cuplu, omul de afaceri și-a găsit alinare în brațele unei alte...blonde. Nici Laura nu pare să sufere după Boureanu, căci și despre tânără se zvonește că are o nouă relație.

La cei aproape 49 de ani, omul de afaceri este conștient de faptul că nu-și mai permite să piardă timpul, așa că imediat după despărțirea de Laura și-a făcut o nouă relație. Dacă până acum a preferat să păstreze discreția și să nu se afișeze cu nicio domnișoară, tocmai pentru a nu o pune pe Laura într-o postură nefavorabilă, în clipa în care a aflat că fosta lui logodnică și-ar fi refăcut viața amoroasă, Boureanu a început să se afișeze cu noua parteneră. Chiar zilele trecute fotoreporterii EVZ l-au întâlnit în momentul în care se plimba cu domnișoara blondă dintr-un local în altul.

[soc_slider_shortcode id="4260284"]

Mai întâi au luat prânzul pe terasa unui cunoscut restaurant din centru, ca mai apoi să se plimbe prin oraș cu mașina decapotată, bucurându-se de ultimele raze ale soarelui. Dat fiind faptul că se simțeau foarte bine unul în compania celuilalt, întâlnirea a continuat în pădurea de la Snagov, la un restaurant ceva mai ferit de ochii curioșilor. Boureanu și noua lui iubită nu se fereau deloc, căci au intrat îmbrățișați pe terasa locației.

Cât timp ea a mers la toaletă pentru a-și reface machiajul, omul de afaceri a găsit un scaun suspendat și s-a dat în leagăn, bucurându-se mai ceva ca un copil mic. Atât de fericit a fost de acțiunea lui, încât i-a cerut și partenerei sale să-i urmeze exemplul și să-și readucă aminte de copilărie. Păstrându-și aceeași bună dispoziție, după ce a ajutat-o să se ridice de pe scaunul suspendat, Boureanu a ciupit-o ștrengărește de fund, semn că intrase în pielea adolescentului Cristian.

Laura Dincă și-a serbat ziua de naștere cu fetele

În tot acest timp, Laura Dincă se pregătea să-și sărbătorească cei 25 de ani doar în compania prietenelor sale. Alături de Bianca Peica, iubita lui Andrei Ceaușescu zis și „Hectar”, Carmen Bădănoiu și alte prietene apropiate, Laura a avut parte doar de o seară „între fete”.