În septembrie 2016 eram îmbarcat pe superba goeletă Adornate, cel mai mare velier civil românesc, și participam la o o regată înternațională de veliere mari în Pontul Euxin.
Am mai scris io de multe ori despre ea, și la ziar, și acilea, și am făcut public și filmulețul de mai jos, da’ numa” pe circuit închis, pentru mafrends de pe Facebook. Acu’ îl dau posterității Evenimentului zilei. Well, am plecat din bătrâna Kustenge și au urmat porturile rusești Novorossyisk și Soci, că finalul urma să fie la Varna. Pe our way home eram destul de obosiți după chiulabalele cu rusoice, care ne cam consumaseră și din cocțârț și haleală, da’ mai ales din caloriile corporale.
Io era pe vremea aia băutor de șpriț, cum am rămas și acum, da’ cum nu putea să-mi iau la cabină câteva butoaie de vin, că n-aveam unde să le pun, am dat-o iar pe combustibil greu-greu și am ars-o tot voiajul cu whisky din Constanța și votcă de la ruși.
Cum obișnuiam să cad din pat, pe la cinci și ceva dimineața, așteptam să se facă de ora zece și îl trimeteam pe unul dintre muși, că aveam doi cadeți la bord, să-mi fac plinul cu ce trăscău aveam în cabină, pe care-l turna într-un pet de Borsec gol, de-ală la jumate.
Și, până la masa de prânz, de la doișpe-unu, fumam un pachet de Sobranie de luxe – de la mama lui, că era la o treime cât costa în țară – și mă trosneam binșor pentru o poftă de mâncare adecvată vieții pe mare. Apoi, un ceas-două, mă băgam în cârpele din cușetă și, vorba-aia: „Tot boieru’, cât de mic după-amiaza, doarme un pic”.
Când mă trezeam, pe la trei, o luam iar din loc cu aceeași sticlă de Borsec. Și, până la masa de seară, era gata și a doua beție.
Și cum mai aveam noi fo trei-patru zile până la Varna, ultimul port de escală înainte de repatriere, băieții se cam plictiseau și se uitau la „Toate Pânzele sus”, că filmul ăla e în inventarul navei, că Speranța tot goeletă era. Și apare ideea să reproducem un episod din celebrul serial. Numai știu exact cine a fost cu ideea. Unii zic că io, alții zic că ei, da’ cert este că, în juma de oră, băieții și-au învățat replicile.
Castingul s-a făcut pe loc. Comandantul Ovidiu Eram a devenit Anton Lupan, bucătarul Marian Trifu, evident, Ismail, Doru Iordache – fost coleg de școală de marină și la EVZ – a devenit Black Pedro și io, evident, am luat paritura lui Martin Stricland, interpretat în filmul original de frumosul Jean Lorin Florescu. Nu mai dau toată distribuția că e pe generic.
Filmarea, făcută de cameramanul și regizorul de film Cristian Vasile – de la studioul Atelier Media din Constanța și televiziunea locală Dobrogea TV, care era cu noi la bord – de altfel marinar încercat și el, a durat mai puțin de oră și în alte trei a montat totul. Când am văzut rezultatul final ne-am spart de râs. Culmea e că după ce s-au uitat frenzi noștri feisbuchiști la film, unii dintre ei ne-au întrebat când mai facem și alte episoade. Acum ne-am spart noi de râs.
Și delfinul Kiri Kiri, care ne-a însoțit tot voiajul.