VIDEO/ Giulia Anghelescu a plecat la fix din Grecia. „Ne-am întors la fix. Am „ratat” incendiile”

Sursa: arhiva EVZ

După ce pandemia i-a ținut mai mult în casă, o dată cu relaxarea restricțiilor, Giulia Anghelescu împreună cu soțul ei, Vlad Huidu și cei doi copiii au ținut-o dintr-o vacanță în alta. Artista ne-a mărturisit că printre destinațiile ei preferate se numără și Grecia și că se simte norocoasă că a reușit să plece de pe tărâm elen înainte să fie devastat de incendii.

De când au luat copiii vacanță, Giulia Anghelescu este într-un continuu concediu. Indiferent că pleacă doar pentru câteva zile sau își fac un sejur prelungit, artista și soțul ei încearcă să stea cât mai puțin în București.

[soc_slider_shortcode id="4247477"]

„Sinceră să fiu nu m-aș mai fi întors din vacanță. Vreau ca măcar până în septembrie să mai plecăm de câteva ori. Nu o să mai plecăm din țară, dar să mergem pe aici”, a povestit Giulia, proaspăt reîntoarsă din Grecia. Extrem de rare sunt dățile când Giulia și soțul ei pleacă fără cei doi copii ai lor, Antonia și Mika, mărturisind că nici nu concepe ca ei să nu le fie alături, căci se simt incompleți. „Plecăm de fiecare dată cu copiii pentru că suntem pe același program, cu același fus orar. Faptul că am petrecut foarte mult timp împreună în ultimii doi ani, ne-a ajutat foarte și ne e foarte simplu. Bine, acum sunt și mari și altfel ne înțelegem. E super ușor. Ce facem noi, fac și ei. În principiu nu prea ne mai place să plecăm fără ei. Acum avem o scăpare, un weekend, dar după aceea ne revenim. Ne place foarte mult să fim numai noi patru”, a mai spus fosta prezentatoare TV.

„Am avut stres pentru că nu știam exact ce se întâmplă”

Dat fiind faptul că pleacă în formulă completă, de cele mai multe ori aleg să călătorească cu mașina, tocmai pentru a-și lua cu ei tot ceea ce au nevoie. „De curând ne-am întors din Grecia. Ne-am întors la fix. N-am avut probleme nici la vamă cu întoarcerea. Deși suntem vaccinați am avut stres pentru copii că nu știam exact ce se întâmplă. Totul a fost extraordinar. Am „ratat” incendiile, am „ratat” tot. A fost cea mai frumoasă vacanță pe care am avut-o până acum. Am călătorit cu mașina, dar am fost extrem de organizați. Am plecat cu un van al unui prieten de-al nostru și ne-a fost foarte simplu așa, dar cred că ne descurcam și cu mașina noastră mică”, ne-a mai povestit Giulia Anghelescu.

Video: Răzvan Vălcăneanțu