În urmă cu trei luni, Cătălin Măruță își lansa cu succes podcastul „Acasă la Măruță”, având vizualizări încă de la primele episoade. Conștient de faptul publicul de pe online nu este același cu cel de pe micul ecran, Măruță face eforturi pentru a-și crește canalul de YouTube.
Zilele trecute, fotoreporterii EVZ l-au întâlnit pe Cătălin Măruță pe terasa unei cafenele din București. Prezentatorul emisiunii „La Măruță” era însoțit de un bărbat, cel mai probabil un cunoscător al tainelor YouTube-ului. Preț de câteva minute, timp în care soțul Andrei a băut un fresh de portocale și o cafea, cei doi au avut o discuție aprinsă ce se învârtea în jurul podcast-ului lui Măruță. La un moment dat, după ce i-a explicat interlocutorului său ce și-ar dori să îmbunătățească la emisiunea lui online, Cătălin a scot telefonul și a început să-i arate vizualizările emisiunilor sale, dar și cât a reușit până în momentul de față, pornind de la zero, să crească canalul de YouTube. În doar trei luni, „Acasă la Măruță” are deja aproape 70.000 de abonați și peste 4 milioane de vizualizări la cele 8 interviuri pe care le-a realizat până acum.
„Le mulțumesc tuturor celor care s-au abonat, au dat share, like și au ascultat inteviurile realizare de mine, m-au ajutat astfel să îmi reaprind pasiunea pentru radio. Promit să aduc în continuare în atenția publicului conținut valoros și interesant! Podcastul este abia la început”, a declarat Cătălin Măruță.
Emisiunea online, care apare în fiecare duminică, nu afectează cu nimic pe cea pe care o prezintă de luni până vineri la PRO TV. Cătălin Măruță vrea să aducă în online discuții mai ample pe care nu le poate purta din cauza timpului în platoul emisiunii „La Măruță”.