De Ziua Mondială a Bicicletei, pe 3 iunie, Mihai Morar a acceptat invitația ministrului Tineretului și Sportului de a pedala împreună pe străzile din București. Pasionat de sport, cu atât mai mult de ciclism, fostul prezentator s-a bucurat ca un copil mic de întâlnirea cu Eduard Novak cu atât mai mult cu cât ministrul i-a oferit cadou și o cască de protecție cu autograful lui pe ea.
La primele ore ale zilei, Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului și-a trecut pe agenda de lucru și o ieșire în aer liber alături de Mihai Morar. Deși mult mai ocupat decât Morar, ministrul Novak a ajuns primul la locul de întâlnire din parcul Herăstrău. Însoțit de Roxana Ciuhulescu, consilierul ministrului, care de altfel a fost și amfitrioana evenimentului. Ajuns de la birou, ministrul s-a schimbat în mașină și, înainte ca Morar să ajungă, a dat o tură scurtă prin parc. Fotoreporterii EVZ au suprins toată acțiunea organizată până la cel mai mic detaliu în această dimineață.
Imediat după ce ministrul și-a încheiat tura de încălzire a ajuns și Mihai Morar la punctul de întâlnire. Cei doi parcă s-au vorbit înainte de întâlnire, căci au venit echipați aproape identic: geacă portocalie și pantaloni speciali pentru ciclism de culoare închisă. Triplu medaliat la Jocurile Paralimpice, Eduard Novank are echipament personalizat, imprimat cu numele lui pe el.
„Azi e Ziua Mondială a Bicicletei. Mulțumesc lui Eduard Novak, ministrul Tinereului și Sportului, pentru invitația de a-i fi partener de antrenament pentru Jocurile Paralimpice de la Tokyo. E a cincea olimpiadă la care participă și rămâne singurul campion paralimpic al României. A fost o tură foarte faină, de liniște prin „nebunia” Bucureștiului. Am învățat, roată la roată, multe despre ciclism și despre cum voinței unui om nu-i poate sta nimic în cale. Palamresul lui Eduard este dovada că nu există limite fizice. Știu că „mișcarea” începe, întâi, în minte. Îi mulțumesc pentru antrenament lui Eduard. Succes la Jocurile Paralimpice. Iar, vouă, vă doresc să pedalați cât mai des. Bicicleta e singurul device mobil care te încarcă, nu te descarcă”, a postat Mihai Morar pe rețelele de socializare.
Câte cadre s-au tras pentru poza perfectă
Înainte de a porni împreună pe străzile din București, Morar și Novak au vrut să imortalizeze momentul. Rolul de a scoate fotografia și cadrul perfect i-a revenit Roxanei Ciuhulescu, care, de cum au ajuns în parc l-a imortalizat pe șeful ei din toate unghiurile și cadrele. După ce, împreună cu un fotograf profesionist de această dată, a ales cadrul perfect, între copaci, Roxana Ciuhulescu i-a îndrumat pe cei doi cicliști cum să se așeze ca fotografia să iasă impecabil. Eduard Novak și Mihai Morar nu au plecat în scurta lui plimbare până când ministrul nu i-a oferit un cadou fostului prezentator TV. Vizibil emoționat, dar și extrem de încântat, Mihai Morar părea că a rămas fără cuvinte în momentul în care a primit o cască de protecție cu autograful campionului mondial la paraciclism.
Mihai Morar are o colecție impresionantă de biciclete
Mihai Morar nu a fost ales întâmplător de Eduard Novak pentru a celebra Ziua Mondială a Bicicletei. Moderatorul este îndrăgostit de mersul pe bicicletă și are acasă o adevărată colecție. În ultimii ani, Morar a încercat să înlocuiască cât mai mult mașina cu una dintre cele șase biciclete ale sale. În plus, Morar face drumeții, trasee montane și chiar plimbări cu familia pe bicicletă. Mai mult de atât multe dintre vacanțele lui sunt cu autorulota, la care atașează bicicleta, tocmai pentru a-și face plimbările uzuale chiar și când este departe de casă.