Reacția francezilor în timpul evacuării Stade de France, locul în care a avut loc meciul Franța-Germania este emoționantă. Mii de oameni, pe culoarele de evacuare se mișcă în ordine și cântă. Imnul Franței. Flutură tricolorul. O reacție care demonstrează hotărârea de a continua lupta.
Vineri noapte, pe Stade de France, se disputa un meci amical între selecționatele de fotbal ale Germaniei și Franței, cu participarea șefului statului francez. Pentru o parte dintre autorii intelectuali ai atentatelor era vorba, evident, de lansarea unui "mesaj" sângeros în imediata apropiere a unui stadion de fotbal unde se aflau nu mai puțin de 80.000 de suporteri. Scopul a fost ca atentatele din Paris să capete o dimensiune mondială, scrie publicația spaniolă ABC, citată de Agerpres.
Reacția miilor de oameni a fost surprinsă de un suporter și postată pe youtube.