Regretatul cascador și actor Szobi Cseh a fost profesor pentru mulți actori români, printre care și Elvira Deatcu. Rând pe rând, pe toți cei care i-au trecut prin mâini, Szobi Cheh a încercat să-i învețe cum să se comporte la secvențele cu lupte și cum să execute anumite cascadorii, din păcate, învățăturile nu s-au prins foarte bine și de interpreta Deliei din serialul VLAD.
După cum singură mărturisește, Elvira Deatcu nu a fost una dintre cele mai bune eleve ale lui Szobi Cseh, iar acum spune că regretă că nu a instat mai mult atunci când îi era elevă. În ultimul sezon al serialului VLAD, personajul interpretat de actriță are parte de multe secvențe de acțiune, iar Elvira este pusă în fața unei provocări.
[soc_slider_shortcode id="4263324"]
„Nu e Anghel Damian de „vină”. Se întâmplă ceva cu Lia Bugnar pentru că noi o avem pe Lia scenaristă, împreună cu Anghel și ea „luptă” pentru femeile care suntem în serial. Chiar și eu am întrebat-o la un moment dat, mai în glumă, mai în serios, în ce zonă se duce și mi-a zis că vrea să arate că femeia poate, că este...Deci să mai demitizăm imaginea femeii care stă cu codițe împletite și așteaptă soțul amestecând la sarmale”, ne-a povestit amuzată Deatcu, care se declară mulțumită de această schimbare.
„E sezonul 4, totuși ar fi fost mometul să fim și noi în prim plan. Până acum am plâns, am suferit, am căutat, am certat, am primit pumni la propriu și la figurat, cred că a venit momentul să ieșim un pic în față”.
„Nu îmi acord credit în aceste situații”
Interpretarea unei femei dure, care are parte de multă acțiune și trebuie să filmeze scene violente, îi vine „mănușă” sau cel puțin asta se vede pe micul ecran, însă actrița spune că ea nu se vede deloc în această postură.
„Mie mi se pare hilar. Eu mă văd și nu îmi acord credit în aceste situații, în această postură pentru că, Dumnezeu să-l odihnească, am făcut scrimă și educație sportivă și tot felul de tehnici de luptă cu Szobi Cseh în facultate, în ATF, și norocul meu că îl amuzam foarte tare pentru că era atât de amuzant felul în care mă exprimam eu. Și-a dat seama că nu are nicio șansă, deși am făcut sport de performanță, să mă învețe scrimă sau cascadorii. Mi-a zis că mă scot pentru că sunt foarte amuzantă”, a mai spus Elvira Deatcu pentru EVZ.
Video: Răzvan Vălcăneanțu