Ministerul de Externe din Londra și managerii din industria turismului în îndeamnă pe turiști să fie cu ochii în patru în privința potențialilor factori de terorism din destinațiile de vacanță pe care și le aleg. Reamintim că, de ieri, Spania este sub imperiul terorii. O furgonetă a intrat într-o mulţime de oameni în zona Las Ramblas, Spania. După câteva ore, trei polițiști au fost călcați, intenționat, de altă mașină. Numărul morților se ridică la 13, iar cel al răniților la peste 100. Gruparea Stat Islamic (ISIS) a revendicat atentatul.
Centrul de Contraterorism din Regatul Unit a lansat, după atacurile din Londra, un clip informativ în care turiștii sunt sfătuiți cum să reacționeze în cazul unui atentat terorist.
LIVE TEXT. Spania sub TEROARE. BARCELONA - TREI ROMÂNI printre VICTIME. 13 MORȚI, 100 răniți. Trei ATACURI în total
„Aleargă, ascunde-te, raportează”, sunt cele trei reguli esențiale pe care autoritățile britanice le recomandă ca primă reacție în fața unui incident de natură teroristă, relatează Independent.
În orașul Cambrils, la sud-vest de Barcelona, a avut loc azi-noapte un al doilea atac terorist. Forțele de securitate spaniole au anunțat că au ucis cinci persoane, în orașul Cambrils, pentru a opri o a doua tentativă de atac cu o dubiță, după cea din Barcelona, soldată cu 13 morți și 80 de răniți.