Victoria Nuland și-a cerut scuze pentru remarca „fuck the EU”. SUA acuză Rusia că a interceptat-o pe diplomata americană

Secretarul de stat adjunct american pentru afaceri europene şi asiatice, Victoria Nuland, şi-a cerut scuze joi faţă de Uniunea Europeană după ce, într-o înregistrare audio a unei conversaţii telefonice difuzate pe YouTube, este auzită spunându-i interlocutorului ei “Fuck the EU".

Casa Albă şi Departamentul de Stat al SUA au acuzat joi Rusia că se află în spatele difuzării pe Youtube a înregistrării audio cu Victoria Nuland şi cu ambasadorul SUA în Ucraina, Geoff Pyatt.

“Ea (Nuland) s-a aflat în contact permanent cu omologii ei din UE şi, desigur, că şi-a cerut scuze", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki, într-o conferinţă de presă. Psaki a evitat să comenteze în legătură cu expresia concretă folosită de Nuland, subliniind că era vorba de o “conversaţie diplomatică privată". Totuşi, Psaki a ţinut să sublinieze că faptul că înregistrarea a ajuns pe Youtube şi a fost difuzată sub forma unui video cu subtitrare în limba rusă marchează “un nou nivel, foarte jos, al tacticilor ruseşti", potrivit agenției EFE.

În timpul conversaţiei, Nuland îi spune lui Pyatt că a aflat că secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, este pe punctul să numească un fost ambasador olandez la Kiev, Robert Serry, în calitate de reprezentant al său în Ucraina, la recomandarea subsecretarului general al ONU pentru afaceri politice, Jeffrey Feltman. “El (Feltman) a obţinut ca atât Serry, cât şi Ban Ki-moon să fie de acord cu sosirea lui Serry, luni sau marţi. Cred că ar fi minunat, ar ajuta să aşezăm lucrurile şi ONU ar putea contribui, dar ştii ceva... fuck the EU", spune Nuland.

Discuţia dintre Nuland şi Pyatt i-a făcut pe unii să acuze SUA că ar încerca să se implice în formarea viitorului guvern din Ucraina, în funcţie de interesele americane, dat fiind că Nuland se opune ferm unuia dintre liderii opoziţiei, Vitali Kliciko, pe care pare a nu-l agrea. “Nu cred că Kliciko ar trebui să intre în guvern. Nu cred că este necesar. Nu mi se pare o ideea bună", afirmă diplomata americană despre fostul campion la box, în prezent lider al formaţiunii de opoziţie UDAR.

Psaki a insistat joi că, în ciuda comentariului făcut de Nuland, SUA nu sunt implicate într-o problemă internă precum formarea guvernului ucrainean şi că “nu este nimic surprinzător în faptul că funcţionari ai SUA îşi spun părerea pe diverse teme într-o conversaţie privată", potrivit Agerpres. Unii oficiali americani cred că Rusia se află în spatele difuzării pe Youtube a înregistrării audio în care secretarului de stat adjunct american pentru afaceri europene, Victoria Nuland, îi scapă o expresie injurioasă la adresa Uniunii Europene, potrivit CBS News.

Respectivii oficiali remarcă faptul că vice-premierul rus Dmitri Rogozin a fost printre primii care au comentat înregistrarea ce surprinde un dialog între Victoria Nuland şi ambasadorul SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt. Reacția lui Rogozin spune ceva despre rolul Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Joey Carney.

De asemenea, înregistrarea audio, însoţită de pozele celor doi diplomaţi americani, are o subtitrare în limba rusă şi i s-a dat titlul „Marionetele Maidanului”, tot în limba rusă, aluzie la Piaţa Independenţei din Kiev, denumită 'Maidan', locul care din luna noiembrie este epicentrul protestelor antiguvernamentale declanşate de refuzul preşedintelui Viktor Ianukovici de a semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană, el preferând în schimb o apropiere de Moscova.