Congresul american a proclamat oficial, astăzi, victoria lui Barack Obama la alegerile prezidenţiale din 4 noiembrie, după numărarea buletinelor de vot ale marilor electori, relatează AFP.
În cursul unei şedinţe solemne, vicepreşedintele actual al SUA, Dick Cheney, a proclamat victoria democratului Obama, care îşi va începe mandatul la 20 ianuarie.
Congresul a constatat că Obama a obţinut 365 voturi, faţă de 173 pentru republicanul John McCain. Voturile pentru viitorul vicepreşedinte au fost, de asemenea, numărate, iar Joe Biden a fost proclamat câştigător.