Victor Rebengiuc a încheiat, în aceste zile, filmările la lungmetrajul "Câinele japonez", în care are rolul unui bătrân tată, rămas fără casă, dar cu teren.
Acţiunea se petrece într-un sat, despre care actorul spune că e "căzut în destrămare".
Evz: Ce v-a atras la scenariul filmului "Câinele japonez"?
Victor Rebengiuc:
Propunerea de a juca rolul principal. Atât. E un personaj ca oricare altul, un om trecut prin necazuri, bătut de ape, cu probleme familiale. Nu avea nimic special. Era un om ca toţi oamenii, cu suficiente probleme, aşa cum avem cu toţii în ziua de astăzi.
Care e ultimul personaj pentru care aţi simţit un interes deosebit?
Se întâmpla mai demult. A fost tatăl din "Şase personaje în căutarea unui autor", piesa lui Pirandello. Ăla era un personaj cu totul special, care m-a solicitat foarte mult, din toate punctele de vedere. Piesa este absolut genială. Şi un personaj fictiv care îşi cere dreptul la viaţă… Ce poate fi mai frumos decât aşa ceva?
Cum vi se pare situaţia de acum, în care trei sferturi din ţară pică bacalaureatul?
Mi se pare normal. Ei aşa au fost învăţaţi. E, de mai multă vreme, ideea de a obţine diferite lucruri pe şpagă şi oamenii nu mai socotesc necesar să înveţe. Înfiinţarea atâtor facultăţi particulare, care creează absolvenţi licenţiaţi pe bază de taxe, de bani plătiţi, te fac să nu mai înveţi pentru ceva. Te duci şi cumperi.
Dacă se continuă pe acest drum, cultura o să dispară.
Da. E sărăcie, profesorii sunt prost plătiţi şi acceptă o mică atenţie pentru a-i creşte cuiva o notă. Nu avem ce să facem. Conştiinţa trece prin burtă. Nu au ce mânca, ce să le dea copiilor, chit că sunt profesori. Oamenii sunt ispitiţi. Poate că cei mai mulţi nu cer. Am fost şi eu părinte şi nu am vrut să particip la ideea asta de a mitui un profesor, dar alţi părinţi încercau.
Ce putem să facem?
Să se gândească cine trebuie să se gândească. Eu nu am timp. Şi nici nu vreau. Am terminat participarea mea la viaţa publică şi socială. Am abandonat treaba asta, pentru că sunt un om în vârstă şi viaţa, de aici înainte, nu mai depinde de mine. Pot, din clipă în clipă, să îmi închei mandatul cu viaţa şi cei care sunt tineri şi au viitorul în faţă ar trebui să se ocupe de ţară şi de modul în care vor trăi în continuare.
V-aţi întors la filmări în mediul rural. Cum a fost?
Zona în care am fost noi îşi adânceşte din ce în ce mai mult mizeria. Este cumplit să vezi sate căzute în destrămare. Am filmat într-un sat în care nu am văzut un tânăr. Casa în care am filmat şi cea de alături erau părăsite. Muriseră bătrânii, copiii sunt pe la oraş. M-a întristat foarte tare modul în care arată zona. Am filmat şi într- un alt sat, unde era o ţigănie imensă. Nici asta nu e plăcut – să îi vezi pe toţi ţiganii romi sau romii ţigani care erau pe acolo şi care au distrus o construcţie. Când am terminat filmările, au năvălit peste mine şi, într-un minut, au rupt, au dărâmat şi au luat tot. Nu ştiu unde s-au dus.
CARTE DE VIZITĂ
VICTOR REBENGIUC
Actor

  • A Absolvit UNATC "I.L. Caragiale" în 1956.
  • A jucat în piese de teatru, de teatru de televiziune, teatru radiofonic, filme şi a fost premiat pentru întreaga carieră.
  • Are 79 de ani şi s-a născut în Bucureşti.

"Oamenii sunt ispitiţi. Poate că cei mai mulţi nu cer. Am fost şi eu părinte şi nu am vrut să particip la ideea asta de a mitui un profesor, dar alţi părinţi încercau", spune Victor Rebengiuc 2013 este anul în care va apărea filmul "Câinele japonez", în care joacă Rebengiuc
"Joc taţi şi bunici"
Cum aţi abordat personajul tatălui?
Sunt tată de multă vreme. Şi nici nu aş putea să fiu altfel. Un actor de 120 de ani ar putea să îl joace pe tatăl meu. Eu, la aproape 80 de ani, joc taţi şi bunici. Şi să dea Dumnezeu să existe cât mai multe roluri, şi de taţi, şi de bunici, pe care le voi juca cu plăcere, câtă vreme sănătatea îmi va permite, evident.
Cum aţi colaborat cu un debutant în lungmetraj?
N-am băgat de seamă că era debutant. Era un regizor care m-a solicitat pentru un rol important şi am făcut tot posibilul să colaborez cât se poate de bine cu el. Nu am avut niciun fel de problemă cu el, ne-am înţeles foarte bine. Tot ce mi-a cerut era logic, era justificat nu am avut niciodată senzaţia că mi se cere ceva ce ar fi în afara logicii personajului.