Victor Ponta: "Guvernul va respecta decizia Curţii Constituţionale privind referendumul"

Victor Ponta: "Guvernul va respecta decizia Curţii Constituţionale privind referendumul"

Premierul Victor Ponta a comentat rezultatele referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

"Aş dori să felicit milioanele de români care azi s-au prezentat la vot. Au dovedit încă o dată că România este o democraţie. Este o mare victorie pentru români să ai în jur de nouă milioane de oameni care vin la vot. Cred că orice om care spune că poate ignora vocea a opt milioane de români este rupt de realitate. Traian Băsescu ar trebui să reflecteze după acest referendum", a spus Victor Ponta.

"A fost un referendum precedat de discursuri aberante şi abjecte. Acuzaţiile de fraudă s-au dovedit simple minciuni. Aş vrea să felicit poliţiştii şi jandarmii şi pe membrii comisiilor de votare pentru felul în care şi-au făcut treaba", a mai spus premierul.

"Dacă rezultatele exit-poll-urilor se confirmă, acest lucru dă Guvernului pe care îl conduc o nouă legitimitate. Deţinem sprijinul popular. Datele finale le vom avea în următoarele ore", a adăugat Victor Ponta.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Avem datoria să nu-i dezamăgim pe cei nouă milioane de oameni care au ieşit la vot. Vom acţiona ca un factor de stabilitate şi de progres pentru România, indiferent de rezultatul referendumului. Guvernul va respecta decizia Curţii Constituţionale privind referendumul", a mai spus primul ministru.

  • Numărătoarea paralelă PDL privind prezenţa la vot: 31% la ora 19.00. Află estimarea BEC la ora 21.30 | VIDEO
  • Antena 3, marea intoxicare: CIFRA scoasă din burtă care să acopere FRAUDA la referendum. Ce ascunde marja de la BEC
  • Dăm 10.000 de euro! Stai cu ochii pe fraude
  • USL pregăteşte o mineriadă la Vila Dante în ziua referendumului. Vanghelie îşi activează combatanţii la "Ziua porţilor deschise". Serviciile secrete sunt în alertă
  • DE CE NU MERG LA REFERENDUM. Mircea Mihăieş: Referendumul nu e ceva obligatoriu
  • DE CE NU MERG LA REFERENDUM. Ion Cristoiu: "Premierul a îndemnat, în chip iresponsabil, la fraudarea referendumului în favoarea USL"