Fiul magnatului Viorel Micula, ACUZAT de masacrul sângeros de la Betfia. „Da’ cu caii ce-ai avut? (...) I-au fugărit și i-au lovit”

Fiul magnatului Viorel Micula, ACUZAT de masacrul sângeros de la Betfia. „Da’ cu caii ce-ai avut? (...) I-au fugărit și i-au lovit”

Localnicii cred că masacrul sângeros de la Betfia l-a avut ca ”protagonist” pe Victor Micula, fiul magnatului Viorel Micula, deoarece unul dintre bolizii cu care circulă acesta fusese implicat în aceeaşi noapte în tamponări produse, culmea, tot în satul Betfia. Atât doar că cele două incidente rutiere au fost ”revendicate” la Poliţie de un orădean de 52 de ani...

„Doina avea 2 ani. Era o iapă mică şi blândă, antrenată să plimbe copii cu dizabilităţi. Nu-i va mai ajuta. Acum o săptămână, un mastodont condus de un dement a intrat, noaptea, pe păşunea unde iapa fusese lăsată împreună cu alţi 25 de cai, a fugărit şi lovit animalele, după care a dispărut. Mânza n-a avut nicio şansă, maşina secerându-i picioarele din spate, apoi a trecut peste ea, lăsând-o aproape fără suflare”. Așa începe povestea care a pus pe jar pe localnicii de la Betfia.

Astfel, proprietarii au căutat în toată ţara un medic veterinar care s-o salveze. Starea ei era, însă, mult prea gravă, motiv pentru care în final a fost tranchilizată şi transportată la Braşov, unde suferinţa i-a fost curmată, prin eutanasiere. 

Autorul cruzimilor nu a fost încă identificat. Sătenii îl bănuiesc pe Victoraş Micula, fiul magnatului Viorel Micula, fiindcă unul dintre bolizii cu care circulă beizadeaua fusese implicat în aceeaşi noapte în tamponări produse, culmea, tot în satul Betfia. Atât doar că cele două evenimente rutiere au fost "revendicate" la Poliţie de un orădean de 52 de ani...

Da’ cu caii ce-ai avut?

"Mai mulţi cai de rasă, dar şi unii dresaţi să se ocupe de copii cu dizabilităţi au fost răniţi, în noaptea de luni spre marţi, de persoane rămase neidentificate, care au intrat pe o păşune din Betfia cu o maşină de teren şi au fugărit animalele până la epuizare. Caii aparţin unor săteni, Asociaţiei Crescătorilor de Animale Betfiana şi bazei de agrement "Caii din Vale". "Păşunea e îngrădită cu gard electric. Sunt cam 30 de cai acolo. Necunoscuţii au intrat cu maşina, i-au fugărit şi i-au lovit", a povestit revoltat preşedintele Asociaţiei Betfiana, Cristian Bot, potrivit informațiilor ebihoreanul.ro.

Când au fost descoperite animalele rănite...

Animalele rănite au fost descoperite marţi dimineaţă de săteni, care iniţial au crezut că fuseseră împuşcate. Ulterior, şi-au dat seama că au fost fugărite de o maşină de teren, al cărei şofer a pornit într-o cursă off road pe care a transformat-o într-o distracţie macabră. A rupt gardul electric al păşunii şi a intrat în ţarcul întins pe 30 de hectare, alergând caii şi lovindu-i cu maşina.

"Erau mai mulţi cai răniţi, o mânză avea un picior din spate rupt cu totul, partea de jos stătea doar în piele, o alta e tăiată în două locuri, lovită la picior, dar se poate recupera. Mai erau doi cai cu răni şi un mânz de 10 săptămâni cu pielea jupuită pe picioare şi pe spate. Maşina a dat şi peste el", a explicat proprietara bazei "Caii din Vale", Alina Silaghi.