Victor Ciutacu, victorie în instanță în procesul cu fostul deputat Rizea. Decizia, definitivă
- Antonia Hendrik
- 25 martie 2025, 12:57

Victor Ciutacu a obținut o victorie definitivă în procesul intentat fostului deputat Cristian Rizea, care l-a acuzat pe jurnalist că ar fi „unul dintre acoperiții din presă”.
Victor Ciutacu a câștigat și în fața firmei care deţine Realitatea Plus
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a judecat recursul în procesul, având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală”, în care Victor Ciutacu se judecă cu fostul deputat Cristian Rizea, cu Geopol Internațional SRL, firma care deţine licența postului Realitatea Plus, cu Anca Alexandrescu (fostă consilieră a lui Liviu Dragnea şi moderatoare Realitatea Plus) şi cu Bogdan Muzgoci, tot la jurnalist Realitatea Plus.
Soluţie: „Decizia nr. 679: Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta Alexandrescu Anca Nicoleta împotriva deciziei civile nr.585/A din 21 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Ciutacu Victor Gabriel şi de pârâta Geopol Internaţional SRL împotriva aceleiaşi decizii. Respinge cererea recurentului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei. Definitivă”.
Ciutacu are de primit și daune morale
Acum doi ani, un complet al Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a modificat decizia instanței de fond, pronunțându-se în favoarea lui Victor Ciutacu. Soluțiile sunt prezentate mai jos:
Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâtul Mihai Cristian Luigi (nume anterior Cristian Rizea) la plata către reclamant a sumei de 8000 lei cu titlu de daune morale pentru afirmaţiile făcute în cadrul emisiunii „Culisele statului paralel” din data de 6.11.2020, precum şi pentru postările de pe pagina Facebook pe acest subiect.
Obligă pârâtul Mihai Cristian Luigi (nume anterior Cristian Rizea) să procedeze la înlăturarea materialelor ce conţin afirmaţiile constatate ca fiind ilicite, publicate pe canalul deţinut pe reţeaua YouTube respectiv Spovedania lui Rizea, precum şi a oricăror trimiteri şi referiri la acestea.

Victor Ciutacu a câștigat procesul cu Rizea. Sursa foto: Facebook
Obligă pârâta Geopol Internaţional SRL să procedeze la înlăturarea materialelor ce conţin afirmaţiile pârâtului Mihai Cristian Luigi (nume anterior Cristian Rizea) constatate ca fiind ilicite, publicate pe reţeaua de socializare Facebook (Realitatea.NET), pe canalul de YouTube – Realitatea.NET, pe pagina de internet https://www.realitatea.net precum şi a oricăror trimiteri şi referiri la acestea.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei civile apelate. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicarea deciziei, care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti — Secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie. Pronunţată azi, 21.04.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instantei.
Victor Ciutacu a fost atacat în emisiunea realizată de Anca Alexandrescu
Victor Ciutacu a intentat un proces împotriva pârâților după ce postul Realitatea Plus a difuzat o serie de atacuri la adresa sa, inițiate de fostul deputat PSD Cristian Rizea.
Rizea, care fugise în Republica Moldova pentru a evita o condamnare definitivă de patru ani și opt luni de închisoare în România, a fost invitat frecvent în emisiunea „Culisele statului paralel”, realizată de Anca Alexandrescu și Bogdan Muzgoci. Rubrica era intitulată „Spovedania lui Rizea”.
În această emisiune, Cristian Rizea, care a vorbit despre „legăturile de la Monaco” ale lui Victor Ciutacu, a spus că acesta este „unul dintre acoperiţii din presă” și că „trebuia să facă puşcărie”. Mai multe detalii despre acest proces puteți citi pe site-ul justnews.ro.