Un ziar care, oricât s-ar strădui diverși lucrători cu ziua să-l denigreze, rămâne o referință, din toate punctele de vedere, pentru ceea ce a însemnat presa liberă de după Decembrie ’89.

Relația noastră bilaterală a fost sinusoidală. Am fost și țintă vie (în vremea băsismului biruitor), și răsfățat (după marea și atât de necesara curățenie), am fost și concurenți direcți (în perioadele mele de la Adevărul și Jurnalul național).

Mi-ați și tras-o, m-ați și promovat; se schimb ele amețitor vremurile, darămite politica editorială. Și, ceea ce n-o să uit niciodată, m-ați intervievat, fără teme tabu, imediat cum am plecat din Intact la România TV și când statutul meu public oscila incert pe axa mercenar-trădător-jeg uman. La vanitate, aș putea scrie chiar că Dan Andronic a mirosit, cu nasul lui de copoi, viitorul lider de audiență, dar hai să n-o fac 🙂

Mă bucură, în calitate de om al scrisului, rătăcit de vremuri pe sticlă, faptul că o mână de oameni din generația mea de debutanți în presă – fix osatura cotidianului cu bulină roșie din vremea contradictoriului, dar incontestabilului Ion Cristoiu – se ambiționează să reziste pe piață cu el.
Și n-am altceva de făcut decât să le urez, lor și colegilor de la evz.ro, spor la treabă și să-i asigur că-i aștept cu plăcere în emisiunile mele.