Victor Ciutacu a explodat după stenogramele de la Transporturi. "Noul DNA nu mai face spectacol al cătușelor"

Victor Ciutacu are legături strânse cu Ucraina

Jurnalistul Victor Ciutacu reacționează dur după stenogramele DNA date publicității joi, care arată cum doi politicieni încercau să intervină pe lângă ministrul Cătălin Drulă ca să le țină oamenii în funcții.

Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat după ce presa a dat publicității stenograme explozive care arată felul în care încercau doi liberali să intervină pe lângă ministrul Drulă ca să le țină oamenii în funcții. Toți cei cinci inculpați găsiți în cazul de față au fost plasați la arest la domiciliu pentru 30 de zile. Victor Ciutacu critică dur cazul de față.

Victor Ciutacu reacționează. "Ca la un semn, toți țuțerii neomarxiști dau copy/paste fix pe pasajul cu Drulă nu e om, e câine"

"Sifonu' de Drulă umblă cablat și vorbește cu intonație-n țeavă, prostovanii de liberali se duc la el în birou să se arunce direct în năvod.

Și, după aia, "noul DNA", care - nu-i așa? - nu mai face spectacol al cătușelor, dă stenogramele la oficina #rezist a lu' Tapalagă.

De unde, ca la un semn, toți țuțerii neomarxiști și proștii aferenți care-i înconjoară dau copy/paste fix pe pasajul cu "Drulă nu e om, e câine".

Iar noi ne-am născut alaltăieri dimineață...", a scris Victor Ciutacu pe Facebook.

Stenogramele explozive au dus la arestul celor cinci persoane implicate

Discuţia a avut loc în biroul ministrului transporturilor în timp ce liberalii de frunte îi cereau lui Cătălin Drulă să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați. Cel puţin asta rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanța.

Intervenția celor doi liberali ar fi avut loc la rugămintea liderului PNL ConstanțaBogdan Huțucă, dar și pentru ca senatorul Stângă să demonstreze că are influență politică și pentru ca să câștige astfel conducerea PNL Galați.

Administratorul uneia dintre firmele de apartament care intermediau tranzacțiile cu nave îi spune unui fost general SIE că întâmpină probleme la Drulă și că ”este o problemă cu acest om care e un câine” și pentru care trebuie ”găsită o soluție”: ”(…) dar este totuși o problemă cu acest om, care nu pot să spun că-i om, e un câine, acest Drulă, și trebuie să găsim o soluție pentru el”.