Victor Chirilă: România a oferit gaze naturale la preț plafonat pentru a sprijini Republica Moldova

Victor Chirilă: România a oferit gaze naturale la preț plafonat pentru a sprijini Republica Moldova

Republica Moldova a reușit să facă față unui șantaj energetic destul de dur din partea Federației Ruse. Și asta datorită României, care a oferit gaze naturale la preț plafonat, reușind să asigure cu energie electrică și căldură malul drept al Nistrului. Declarația a fost făcută de ambasadorul Victor Chirilă.

Cum a primit Republica Moldova gaze din România

Diplomatul a spus că, în prezent, Republica Moldova importă gaze naturale de pe piața Uniunii Europene, inclusiv din România, prin gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău și gazoductul Transbalcanic.

„Dacă România nu făcea lucrările tehnice necesare, nu am fi avut această alternativă nici în ziua de azi. Pentru că România ne-a dat acest răgaz, Uniunea Europeană a venit, între timp, în ajutorul nostru cu un pachet impunător de asistență, de 310 milioane de euro, dintre care 60 de milioane de euro vor fi acordate regiunii Transnistrene. La acest moment, am făcut față acestei crize, acestui șantaj”, a menționat ambasadorul Victor Chirilă.

Potrivit acestuia, Republica Moldova trebuie să investească în rețelele energetice, în special cele cu România, și să construiască mai multe linii de înaltă tensiune.

Conducte de gaze în construcție

„Una dintre acestea, Isaccea-Vulcănești-Chișinău, este construită în proporție de 50% și sperăm să fie dată în exploatare până la sfârșitul anului. Ea ne va permite să importăm direct energie electrică din România, evitând Ucraina, unde este război, și evitând regiunea Transnistreană, care oricând poate să închidă această linie de înaltă tensiune”, a precizat ambasadorul moldovean.

Sursa foto: Europa Libera

El a mai arătat că Republica Moldova are în vedere construirea a două noi linii de înaltă tensiune, Bălți-Suceava și Strășeni-Gutinaș. Pentru proiectul Bălți-Suceava există deja fondurile necesare. Potrivit lui, România rămâne un partener strategic.

România rămâne un partener de încredere pentru securitatea energetică a Republicii Moldova

„România a devenit în ultimii trei ani garantul securității noastre energetice și garantul securității noastre naționale, în general. Prin acest nou statut al României, ne dorim să atragem și mai multe investiții în Republica Moldova, din România”, a declarat ambasadorul Victor Chirilă.

Regiunea transnistreană s-a pomenit într-o criză energetică începând cu 1 ianuarie 2025, după ce Ucraina a refuzat să prelungească acordul privind tranzitul gazelor prin Ucraina.