Aproximativ 400 de persoane şi-au pierdut viaţa în urm alunecărilor de teren din Rio de Janeiro, iar autorităţile şi societatea civilă se acuză reciproc pentru că nu au fost luate măsuri de prevenire a tragediei.
Până acum, echipele de salvare au scos de sub dărâmăturile de la Morro do Bumba, în Niteroi, mai mult de 220 de cadavre. Oamenii au fost prinşi sub pereţii propriilor case, care s-au prăbuşit în urma unor alunecări de teren. Aproximativ 50 de case au fost acoperite de valurile de pământ.
În aceeaşi suburbie a oraşului-carnaval, alte 200 de persoane au fost îngropate de vii după ce casele lor, construite anarhic pe un munte de gunoi, au luat-o la vale. Salvatorii spun că şansele ca cineva să mai fie găsit în viaţă scad de la o oră la alta, deoarece gunoaiele sunt pline de apă şi saturate de metan din cauza fermentaţiei, informează AFP.
Casele de pe gunoi
Ploile torenţiale de luni şi marţi au provocat inundaţii puternice şi alunecări de teren. Autorităţile sunt acuzate că nu au încercat să găsească o soluţie pentru ca oamenii care locuiau pe muntele de gunoi să aibă deasupra capului un acoperiş sigur. Mult mai simplu a fost, susţin criticii, ca aceşti oameni să fie lăsaţi să îşi facă locuinţe pe muntele de gunoi, expunându-se astfel la numeroase pericole.
Guvernatorul statului Rio, Sergio Cabral, se scuză, dând vina pe întreaga societate, nepăsătoare la nevoile semenilor săraci.
„Greşeala este a întregii societăţi”, a declarat Sergio Cabral.
Primarul Eduardo Paes a emis un decret prin care persoanele care locuiesc în zone de risc pot fi strămutate cu forţa, cu ajutorul poliţiei. Ministerul Muncii va debloca o linie de credit de 420 de milioane de euro, pentru a accelera programul de construcţie a locuinţelor pentru persoanele sărace.