Moscova şi Tiraspolul refuză negocierile politice pentru rezolvarea conflictului transnistrean

Moscova şi Tiraspolul se opun discuţiilor, în cadrul negocierilor în formatul 5+2, pentru reglementarea politică a conflictului transnistrean, a declarat, azi, vicepremierul moldovean, Eugen Carpov, în cadrul unei conferinţe internaţionale privind rolul societăţii civile în consolidarea măsurilor de încredere în cadrul conflictelor îngheţate.

Eugen Carpov a explicat că negocierile se desfăşoară pe trei direcţii - social-economice, juridico-umanitare şi politice. Dacă pe primele două direcţii au început discuţii de substanţă, în ceea ce ţine de reglementarea politică există o "poziţie foarte dură" din partea reprezentanţilor Tiraspolului şi ai Moscovei, care spun că nu sunt pregătiţi să discute asemenea subiecte, relatează corespondentul Agerpres.

Carpov a declarat că în ultimul an, după schimbarea regimului politic de la Tiraspol, contactele, inclusiv bilaterale, s-au intensificat. Totuşi, Tiraspolul nu se implică deloc în negocierile pe care le poartă Chişinăul cu Bruxellesul pentru crearea Zonei de comerţ liber, iar dacă regiunea transnistreană nu va fi inclusă în această zonă, vor avea de suferit companiile şi populaţia din stânga Nistrului.

Eugen Carpov a amintit demersurile Chişinăului pentru retragerea cât mai grabnică a militarilor şi muniţiei ruse din Transnistria şi transformarea actualei misiuni de pacificare, la care participă inclusiv militari ruşi, în una civilă, sub mandat internaţional.

Formatul de negocieri 5+2, în care Rusia, Ucraina şi OSCE au statut de mediatori, UE şi SUA - observatori şi părţile implicate în conflict - Chişinăul şi Tiraspolul a fost constituit la sfârşitul anului 2005. Negocierile însă au fost întrerupte în februarie 2006 şi reluate abia la sfârşitul anului 2011.