Vica Blochina a intrat în război cu Oana Roman. Fosta balerină spune că fiica lui Petre Roman, cu care a fost prietenă bună, minte foarte mult pe Internet și că încearcă să pară ceea ce nu este.
Vica Blochina a vorbit despre scandalul dintre Oana Roman și Selly. Fosta balerină consideră că fiica lui Petre Roman nu își permite să vorbească despre educație. Ea a sfătuit-o să își vadă de Marius Elisei, care nu pare prea citit.
Vica a mai spus că Selly este un tânăr foarte bun, spre deosebire de Oana Roman. Fosta amantă a lui Pițurcă a subliniat că fiica lui Petre Roman minte enorm pe Internet.
Vica Blochina o face praf pe Oana Roman
„S-a apucat Oana Roman să discute despre Selly, care este idolul mamelor, care își doresc să aibă copii ca el. Eu nu înțeleg cu ce tupeu poți să te iei de un puști atât de mișto, atât de iubit și atât de cuminte, doar pentru a fi în centrul atenției. S-au terminat acum scandalurile cu bărbatul tău și acum te-ai luat de Selly.
Apropo, câte cărți a citit soțul tău? Așa am și eu o mică curiozitate, că dacă tot ai așa pretenții să fii femeie educată și citită. Bănuiesc că iei pe unul lângă tine tot atât de citit și educat. Tu toată viața ai măscărit pe taică-tu, pe soțul l-ai făcut de tot rahatul. Minți o populație întreagă cu ceaiurile de slăbire, dar de fapt te slăbești cu aplicațiile, că doar ne cunoaștem”, i-a transmis Vica Blochina pe Instagram.
Oana Roman, enervată de Selly
În urmă cu câteva zile, Oana Roman a declarat că Selly a scos-o din minți. Aceasta a mai spus că vloggerul vorbește despre educație doar pentru că a citit câteva cărți. Ea consideră că fostul solist al trupei 5GANG nu trebuie să fie un model pentru tineri.
„Și apropo de asta, pe mine băiețașul ăsta (n.r. – Selly) mă scoate din minți efectiv, pentru că de fiecare dată când există un subiect, o dezbatere publică, se trezește el să-și dea cu părerea. În această situație își dă el cu părerea despre educație, acest băiat care a recunoscut singur că nu a citit niciun fel de literatură în viața lui, că n-a făcut prea multă școală și că este foarte cumpătat cheltuind 20.000 de euro pe lună.
Asta e ceea ce transmite acest băiețaș, după are tupeul să dea lecții despre educație. Educația nu este un lucru care ține doar de casă și de școală. Artistotel (nu cred că el știe cine este Aristotel) spunea că educația ține de responsabilitatea publică și nu doar privată. Da, educația este un set de valori, care vine din partea adulților către tineri, dar este și responsabilitatea publică a societății. Degeaba ești educat cum trebuie acasă și la școală, dacă trăiești într-o societatea absolut distrusă, cum este cea în care trăim acum.” a declarat Oana Roman pe Instagram.
Oana Roman a mai spus că Selly a contactat-o și că i-a spus că a luat Bacul cu notă mare. Fiica lui Petre Roman a declarat că s-a amuzat copios de explicația lui și că nu i-a răspuns. Ea a subliniat că există suficiente modele în România și că tinerii n-au nevoie de vloggeri.
Aceasta a vorbit și despre situația financiară a lui Selly. Aceasta a spus că sunt mulți oameni bogați în țară care nu sunt culți.