Alex Szollo are 21 de ani, s-a născut cu paralizie cerebrală, dar are o mare dorinţă de viaţă.

Are doar 21 de ani, dar a trăit mai multe decât alţii într-o viaţă. Alex Szollo e un luptător pur-sânge, care ştie exact ce vrea şi nu dă un pas înapoi, indiferent cât de greu i-ar fi.

Alex a împlinit 21 de ani, scrie cronici de carte străină, vorbeşte engleza cu accent british, iese în cluburi cu prietenii şi visează la Oxford. La şcoală a avut numai note de 10, iar la facultate a încheiat prima sesiune cu 13 note de 10 din cele 16 examene. Nimic ieşit din comun pentru un tânăr de vârsta lui.

Adevărul e însă că Alex Szollo este cu adevărat un tânăr ieşit din comun. Are o voinţă nemaipomenită. Atât de ieşită din comun încât, dacă ar fi cineva să spună că viaţa merită trăită, atunci cu siguranţă că el este acela.

S-a născut cu paralizie cerebrală

În urmă cu 21 de ani, când a venit pe lume, ursitoarele erau plecate în vacanţă. Medicii l-au extras cu forcepsul şi l-au stigmatizat pentru toată viaţa. Au fost câteva secunde în care creierul nu i s-a oxigenat. Boala, paralizie cerebrală, îl face să nu-şi poată folosi mâinile şi picioarele. Leziunile cerebrale provocate atunci au rămas iremediabile.

În loc de un copil vioi, Alex a devenit un băiat care are membre "de formă", pentru că nu le prea poate folosi. Mama, medicii, apoi el, când a crescut, cu toţii au crezut că, poate, nişte operaţii chinuitoare îl pot salva. Dar n-a fost să fie. La trei ani a suferit prima operaţie: şase intervenţii. La 18 ani, a mai îndurat şapte. Miracolul nu s-a întâmplat.

"Medicii au tot fost reticenţi în a-mi da şanse de recuperare. Totuşi am avut parte de intervenţie divină, căci, teoretic, nici nu ar trebui să mai fiu în viaţă. Cred cu tărie că dacă aş ajunge în Israel şi aş intra în Mormântul Sfânt, aş ieşi de-acolo pe propriile picioare", spune tânărul.

Alex Szollo: "Adevăratul handicap ţine de ignoranţă"

Alex ştie că el e mai mult decât un băiat handicapat şi că viaţa lui are foarte multe de spus. "Adevăratul handicap ţine de ignoranţă. Fiecare hotărăşte singur cât este sau nu de handicapat", ne spune tânărul.

Dacă nu ar fi un caracter aşa de puternic, probabil era deja împăcat cu o viaţă de "legumă" într-un scaun cu rotile. Alex Szollo nu vrea scaun cu rotile, s-a încăpăţânat să nu-l folosească niciodată, aşa că "accesoriul" nu există în casa în care locuieşte.

Se chinuieşte să urce treptele amfiteatrelor din Universitatea de Vest, unde studiază, la fel cum s-a chinuit să ajungă la etajul şcolii unde a învăţat, după ce a crescut prea mare ca să poată fi purtat pe braţe de mama sa.

Scrie pe notebook "cu mâini graţioase de fierar"

Alex este un exemplu de om pozitiv. Zâmbeşte tot timpul, are o seninătate în ochi care te face să-şi doreşti să trăieşti, chiar dacă traversezi cea mai cruntă depresie. E antidepresivul perfect. Un geniu captiv într-un corp îndărătnic. Niciodată nu s-a urât pentru asta. Trăieşte. Maxim. Pur şi simplu nu ştie cum ar putea să nu o facă, cu fericire. Acum vorbeşte despre cum scrie el pe notebook cu "mâinile graţioase de fierar". Ştie că, deşi nu va putea niciodată să mănânce singur supă, dacă se ambiţionează, poate să găsească atâta energie în membrele care nu îl ajută şi să traverseze o cameră singur.

Când a început să meargă la şcoală reuşea să ţină, chinuit, creionul în mână. Situaţia i s-a agravat odată cu trecerea timpului. Prin clasa a cincea, şi el şi mama au înţeles că, dacă va fi să scrie, ar putea să o facă cu greu, dar numai pe o tastatură. Între timp deschide un laptop să ne arate cum se descurcă cu "mâinile de fierar".

Mama lui Alex: "Dacă nu cazi, nu ai de unde să te ridici"

Ca să ajungă din sufragerie în birou îl ajută mama. O femeie de 39 de ani, care pare mai degrabă sora fiului ei şi care a învăţat optimismul de la acesta.

"Ne-am dezvoltat scheme de prindere şi împuns cu cotul. Ar trebui să ne vedeţi cum mergem când e zăpadă şi alunecă", povesteşte Alina Szollo, mama lui Alex. Alina Szollo se ocupă singură pe fiul ei. A repetat cele 12 clase cot la cot cu Alex. La gimnaziu venea să dea tezele în clasă cu acesta. "El nu putea scrie, îmi dicta mie rezolvarea exerciţiilor", îşi aminteşte mama.

"Am învăţat să picăm amândoi", mai spune femeia, care şi-a format propria filosofie de viaţă: "Dacă nu cazi, nu ai de unde să te ridici". Acum, Alina face facultatea odată cu Alex. Îl duce la universitate, asistă la ore, la început l-a ajutat să ia notiţe, însă era cam complicat, aşa că Alex a primit un notebook mic, şi îşi scrie singur cursurile. "Dă dovadă de o voinţă greu de înţeles pentru noi", ne spune una dintre colegele lui.

PETRECERI

Şi-a sărbătorit majoratul la club

"Mă accept aşa cum sunt. Nu m-am plâns niciodată. Nici măcar atunci când unii m-au numit handicapat", îi place lui Alex să spună. În ciuda faptului că nu se poate mişca singur şi că are mâinile aproape înţepenite, duce o viaţă normală. Pare incredibil, dar e cât se poate de adevărat: Alex iese chiar şi în cluburi.

"La petreceri, întotdeauna fetele sunt atente să-mi dea tort"

"Vinovaţii" sunt foştii săi colegi de liceu cu care a legat cea mai solidă prietenie. Fără ei, spune tânărul, n-ar fi avut parte de copilărie şi nici n-a fi avut curaj să îndure chinurile ultimelor intervenţii chirurgicale, care i-au mutilat trupul ca după un experiment nereuşit.

"David Alb, un om în toată puterea cuvântului, care a început prin a-mi fi coleg de liceu, a sfârşit prin a-mi fi frate", spune tânărul. Când a împlinit 18 ani, Alex, împreună cu David şi cu ceilalţi prieteni, a mers într-un club din centrul Timişoarei pentru a sărbători cu absinth intrarea în rândul adulţilor. Anterior, a bifat toate majoratele colegilor de clasă. "Cel mai tare la petreceri este că întotdeauna fetele sunt atente să-mi dea tort", spune tânărul, amuzat.

Râde foarte mult. Chiar despre faptul că, singur, nu poate încă să facă multe lucruri. De exemplu, să mănânce supă, să facă baie sau să sărute o fată. "Mă accept aşa cum sunt. Nu m-am plâns niciodată. Nici măcar atunci când unii m-au numit handicapat.“ ALEX SZOLLO, student

EMINENT

Student la limbi străine

Alex Szollo îşi mişcă greu degetele, dar reuşeşte să ia notiţe, la ore, şi să scrie, acasă. Este student la Universitatea de Vest, Facultatea de Limbi Moderne Aplicate. Studiază engleza, franceza, germana şi italiana. Profesorii sunt uimiţi de cât de bine vorbeşte engleza, astfel că după primul semestru au ajuns să-i spună "dicţionar ambulant". Nici nu e de mirare: visează să ajungă la Oxford şi citeşte pe rupte aproape numai cărţi în limba engleză. "La ultimul examen am vorbit cu accent britanic perfect", povesteşte tânărul.

SE PREGĂTEŞTE PENTRU O CARIERĂ LITERARĂ

Alex Szollo s-a apucat să scrie o carte al cărei mesaj e un motto folosit în filmul "Noro"

De o vreme, mai precis din luna octombrie a anului trecut, Alex Szollo a început să-şi scrie memoriile. Ştie deja care va fi titlul cărţii: "Viaţa şi vremurile unui handicapat autentic". Ideea acestei lucrări este strâns legată de un proiect personal al tânărului. Acela de a scoate din vocabularul românilor cuvâtul "handicapat", folosit în contexte total greşite.

"Să fii handicapat nu e o prostie, dar să fii prost este un handicap"

"Românii au tendinţa de a folosi cuvântul «handicapat» în loc de «tâmpit », «prost» etc. După părerea mea, să fii prost este un handicap, dar să fii handicapat nu e o prostie", îi place lui Alex să spună. Tânărul povesteşte că a trecut prin destule situaţii în care oameni catalogaţi drept "handicapaţi" s-au purtat, cel puţin cu el, mai omeneşte decât oamenii consideraţi "normali".

"La un moment dat eram invitat la un carnaval organizat de Centrul pentru minori cu dizabilităţi «Podul Lung» şi trebuia să cobor de pe scenă. Eram înconjurat de părinţi însoţitori ai copiilor cu handicap, care ar fi putut să-mi ofere sprijin. Singura care a făcut un gest, văzând că nu mă mai pot ţine pe picioare, a fost o puştoaică adorabilă, cu sindrom Down. Persoanele cu Down sunt stigmatizate cu eticheta de «retardaţi» ori «handicapaţi mintal», însă mie mi se pare că acea fiinţă umană remarcabilă a acţionat cu o luciditate şi o prezenţă de spirit ieşite din comun", ne-a mărturisit tânărul.

Alex a identificat mesajul "esenţial" al propriei cărţi tocmai pornind de aici. "Mesajul esenţial al viitoarei mele cărţi stă într-un motto folosit în filmul «Noro », pe care am avut onoarea să-l văd alături de marele actor Dorel Vişan: «adevăraţii handicapaţi nu sunt cei autentici»", spune Alex Szollo.

Face recenzii ale unor cărţi noi, pe blogul personal

Până să termine cartea, Alex exersează scrisul cronicilor de carte. Are "clienţi" de peste mări şi ţări. A început recenziile în urmă aproape doi ani şi le publică pe blogul său, alexszollo.wordpress.com. Cei care îi citesc blogul spun că are un talent aparte de a descoperi cărţi bune care nu sunt neaparat bestselleruri, dar care ar trebui să fie, dacă e să le judeci după originalitatea scriiturii.

Totul a pornit în urmă cu mai puţin de doi ani. Mai precis în luna iunie 2009, când l-a descoperit pe CC Humphreys, scriitor englez stabilit în Canada, autor al romanului "Vlad: The Last Confession", un thriller istoric despre omul din spatele mitului vampiric al lui Stoker.

"I-am găsit site-ul unde-şi promova romanul şi i-am trimis un e-mail în care remarcam originalitatea subiectului şi mă arătam fascinat de faptul că un occidental s-a interesat de o figură din istoria poporului român. A doua zi m-am trezit cu un e-mail în care tipul mă întreba dacă, având în vedere engleza mea excelentă, mi-ar plăcea să primesc de la el un exemplar cu autograf. Aşa mi-am făcut curaj şi am început să abordez scriitori străini întrebându- i dacă, în schimbul unei recenzii pe blogul meu, îmi pot trimite câte un exemplar cu autograf din lucrarea care mă interesa", povesteşte tânărul.

Deocamdată, colecţia de ediţii cu autograf a lui Alex Szollo a depăşit zece exemplare. Fiecare recenzie are povestea ei. Una interesantă a fost cea scrisă pentru "Hitler Here", volumul lui George Thomas Clark. "Am primit, la un moment dat, un roman biografic despre Hitler. Mi-a plăcut că această carte reuşeşte să creioneze foarte bine personalitatea megalomaniacă şi sadică a dictatorului, fiind scrisă, în mare parte, din punctul de vedere al acestuia. După citirea recenziei, autorul mi-a spus că sunt printre puţinii cititori care au înţeles ideea cărţii. Bineînţeles că, datorită curajului de a scrie ceva diferit, fără însă a abera, a fost catalogat drept simpatizant nazist", ne-a mai spus tânărul critic.

• Aşteptăm pe adresa viatameritatraita@evz.ro poveşti despre oameni pe care îi cunoaşteţi, care şi-au depăşit problemele şi au demonstrat că viaţa merită trăită. Cele mai bune vor fi publicate.
• „Evenimentul zilei” va publica în perioada 1 martie – 3 aprilie 2011, în zilele de joi şi sâmbătă, cele mai impresionante poveşti. Cinci dintre eroii lor vor câştiga o invitaţie pentru două persoane la conferinţa susţinută pe 11 aprilie, la Bucureşti, de Nick Vujicic, cel mai charismatic speaker motivaţional al momentului.

1. Nick Vujicic, un om fericit. Fără mâini, fără picioare
2. Pictoriţa fără mâini
3. Manager IT în scaun cu rotile: "Sper ca statul să nu mă încurce"
4. Mama unui copil superdotat, imobilizat într-un scaun cu rotile: "Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce doreşti, ci să doreşti ceea ce ai"