O revizionare a trilogiei tolkiene Frăția inelelor - cine n-a văzut-o să citească și mai atent rândurile care urmează! - m-a procopsit cu o curiozitate ciudată, turnată într-un banal semn de întrebare: câți dintre înfocații fani ai acestei pelicule cinematografice remarcabile au habar de cărțile savuroase după care au fost croite scenariile lui Peter Jackson? Câți oare știu cine a fost J. R. R. Tolkien, autorul fanteziilor cu hobbiți, vrăjitori buni și răi, regi drepți și viteji sau elfi invidiați de pitici bărboși? Îmi pare ridicol să (mă) mai întreb câți disperați urmăritori ai acestei lupte alegorice dintre Bine și Rău, ecranizate, bineînțeles, au citit și cele trei volume masive semnate de discretul și aiuritul profesor din Oxford...

Mă rog, nu aceasta este tema rubricii de astăzi. Dacă tot vă poftesc săptămânal la „Cultură”, haideți să deslușim, orientați și de sarcasticul biograf Robert Schnakenberg, cine a fost acest Tolkien care și-a îmbogățit urmașii din scris pasionat fără ca măcar săși dorească acest lucru. Primul amănunt care atrage atenția este următorul: J. R. R. Tolkien a trăit toată viața ca un hobbit, exact ca unele dintre personajele inventate de propria minte. „Mai mult, el chiar se credea un hobbit”, apreciază și Robert Schnakenberg în volumul Viața secretă a marilor scriitori (Editura Art, 2017).

Adora pipele și ura tot ce era franțuzesc

Conținutul unei scrisori pe care Tolkien i-o trimite la un moment dat unui admirator este și mai edificator: „Chiar sunt un hobbit (din toate punctele de vedere, exceptând înălțimea). Îmi plac grădinile, copacii și modul tradițional de a face agricultură. Fumez pipă și îmi place mâncarea (proaspătă), dar urăsc bucătăria franțuzească. Agreez, și chiar îndrăznesc să port în aceste vremuri plictisitoare, jiletcile lucrate de mână. Iubesc ciupercile (de pe câmp). Am un simț al umorului foarte simplu (pe care chiar și criticii care scriu favorabil despre mine îl găsesc plictisitor); mă duc târziu la culcare și mă trezesc târziu (când am posibilitatea). Nu călătoresc prea mult”.

Un Frodo în carne și oase, ce mai! Și-acum, câteva lămuriri legate de circumstanțele în care au fost creați hobbiții: „Inițial i-a conceput ca pe niște variante ale soldaților alături de care Tolkien a luptat în Primul Război Mondial. Unul dintre motivele pentru care creatorul lui Gollum a atras atâția cititori este legat, fără îndoială, de faptul că scriitorul era dedicat trup și suflet propriei mitologii - cu mintea, trupul și sufletul”, consideră biograful Robert Schnakenberg. La naiba! - șarjează în continuare acesta - chiar și Faulkner a mai luat din când în când câte o pauză de la scris despre ținutul Yoknapatawpha. Tolkien, în schimb, a trăit pentru Pământul de Mijloc mai bine de 35 de ani! Doar despre asta a scris. Uluitor, nu? Și mai incitante sunt următoarele cifre: „Până în prezent, trilogia Stăpânul inelelor s-a vândut în peste o sută de milioane de exemplare peste tot în lume. Este cea mai bine vândută operă de ficțiune după Biblie și citatele lui Mao Zedong. O fi sau n-o fi real - pare imposibil de verificat - să-i dăm mai departe credit lui Schnakenberg.

A inventat 14 limbi!

1. R. R. Tolkien și-a dedicat primii patruzeci de ani studiului limbilor. În copilărie, mama lui Tolkien și-a învățat băiatul latina, franceza și germana. Apoi, din proprie inițiativă - susține biograful -, s-a apucat să tocească greaca, engleza medievală, engleza veche, norvegiana veche, gotica, galeza modernă și medievală, finlandeza, spaniola și italiana. Vă vine greu a crede? Tolkien nu s-a oprit însă aici. A căutat toată viața provocări (filologice) noi. Și le-a găsit! Așa a ajuns să se descurce binișor și în limbile rusă, suedeză, daneză, olandeză și lombardă (longobarzii, popor nordic, au pus bazele regiunii Lombardia, în nordul Italiei). „Când s-a plictisit de limbile deja existente, Tolkien a inventat pur și simplu altele noi - paisprezece ca să fim mai preciși, cu alfabet complet pentru fiecare. A început chiar să scrie un jurnal în care lucra cu litere inventate. Alfabetele au dus la articularea unor întregi mitologii”, ne asigură Robert Schnakenberg. Eh, ce spuneți? Credeați că Pământul de Mijloc a apărut așa, din jocul plăcilor tectonice?

„N-a fost nici pe departe o treabă ușoară”, mai notează biograful. Mai ales că, la început, publicația londoneză Times a etichetat Stăpânul inelelor drept un dezastru editorial cu toate ingredientele. „Toată munca mi-a scăpat de sub control”, recunoștea, abătut, Tolkien. „Am produs un monstru - se mai lamenta el -, o poveste enormă, complexă, destul de apăsătoare și destul de înspăimântătoare, nepotrivită pentru copii”. Asta nu l-a împiedicat însă pe britanic să-i ceară editorului ca volumele create de el să fie printate cu cerneală de culori diferite!

Gollum și Led Zepelin

„Poate nu era potrivită pentru copii, dar Stăpânul inelelor se potrivea mănușă studiourilor de film de la Hollywood, după cum va demonstra adaptarea epică realizată de Peter Jackson”, săgetează, scurt, Schnakenberg. Tolkien însă era convins că operele sale nu vor putea fi transformate niciodată în filme. S-a opus așadar vehement oricărei încercări de adaptare argumentând că pelicula cinematografică ar modifica esențial textele originale.

„Poate ar fi mai bine să-i lăsăm pe americani să facă ceea ce pare să li se potrivească - atâta vreme cât este posibil să te opui oricăror influențe ale studioului Disney (pentru a căror muncă simt un mare dezgust)”, afirma, la vremea respectivă, Tolkien. „Din fericire - mai notează biograful -, controlul lui Tolkien asupra drepturilor sale nu s-a extins și asupra omagiilor muzicale, altfel nu am fi avut niciodată ocazia să ascultăm asemenea ritmuri de rock and roll ca în piesele Ramble On a celor de la Led Zeppelin (unde dăm peste numele Gollum și expresia «adâncurile Mordorului») sau Rivendell de la Rush”.

În orice caz, nefiind un avid al celebrității, J. R. R. Tolkien a dus viața unui profesor de limba engleză ușor zănatic, care adora pipele și sacourile de tweed, până când a murit, în 1973. El și soția lui, Edith, sunt înmormântați unul lângă celălalt - mai dezvăluie Schnakenberg -, în același mormânt, în apropiere de dragul lui Oxford. Pe pietrele de mormânt sunt trecute numele Lúthien și Beren, un cuplu ficțional creat de Tolkien într-una din poveștile Pământului de Mijloc.

 

Flit pentru naziști

Alte curiozități legate de aceste opere literare celebre? „Hobbitul” a fost interzis în Germania până în 1945 tocmai din cauza autorului, care a refuzat să se ploconească în fața naziștilor. Întrebat de un reprezentat al celui de-al treilea Reich dacă are origini ariene - condiție obligatorie pentru publicarea trilogiei fantasy în limba germană -, Tolkien i-a răspuns ironic: Mă întrebi, de fapt, dacă sunt evreu? Să știi că n-am rude printre acești oameni atât de înzestrați”. O altă legendă: J. R. R. Tolkien devenise celebru în Oxford pentru cât de prost își conducea automobilul. Era atât de aiurit încât deseori merge pe contrasens, apucătură care a determinat-o pe soția sa să nu mai urce, în ultimii lor ani, cu el în mașină. De altfel, Tolkien ura automobilele. A și renunțat să mai conducă cu puțin timp înainte de începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Se mai spune că Tolkien sforăia atât de tare încât, de multe ori, soția îl expedia să doarmă în baie! Alta! Tolkien a fost unul dintre traducătorii (în engleză) Bibliei din Ierusalim, o versiune a Scripturii foarte apreciată pentru calitatea ei literară. Ar mai fi multe de scris despre inventatorul trilogiei Stăpânul inelelor, dar cum spațiul este limitat vă las plăcerea să le descoperiți (și) singuri. Spor la lecturi!