Mircea Albulescu, pe numele său adevărat Albulescu Iorgu, s-a născut pe 4 octombrie 1934 în București. Absolvent al școlii medii tehnice de arhitectură, devine "conductor-arhitect". Începe ca artist amator în echipa de teatru la Ateneul Popular "Ana Ipătescu", iar în 1950 este angajat la Teatrul Național ca "artist corp ansamblu" (figurație). În 1952 devine student al I.A.T.C. la clasa Aurei Buzescu.

Mircea Albulescu are o prodigioasă activitate ca actor între anii 1956 – 1998 la Teatrul Municipal din București, Teatrul de Comedie din București, Teatrul Național din București.

În film, Mircea Albulescu a interpretat peste 70 de roluri, conferind personajelor sale o amprentă personală. A jucat în numeroase filme regizate de Sergiu Nicolaescu , dar şi de  Francis Ford Coppola,  Radu Gabrea, Nicuale Marcus,  Mircea Daneliu, Nicolae Breban, etc.

Actorul este membru al Uniunii Ziariștilor și a colaborat mulți ani cu reviste dedicate teatrului și cinematografiei, dar și cu alte publicații. Mircea Albulescu este și autor de versuri și proză scurtă: “Vizite”, “Pajura singurătăţi”, “ Fluture în lesă de aur”, “Clanţe”, “Ultimele noduri” şi proză: “Bilete de favoare”, “Baraka” şi “Bazar sentimental”.