Viața la Curte. Vecina mea de vizavi – partea a doua

-Unde mă aflu ?

-Pfai, ești strică-chef! A răbufnit polițistul, dezamăgit de reacția lui Tudor. Permiteți-mi să mă prezint, dragă domnule – sunt comisar Ștefan Panaite, iar dumneavoastră vă aflați la serviciul omoruri, pentru a fi chestionat, interogat, anchetat, tras de limbă, sau cum mama dracului vrei să îi spui la ce facem noi aici. Parchetul a deschis un dosar penal în care cercetează moartea violentă a prietenei tale. Cum s-ar zice, încercăm să dibuim criminalul.

-Despre ce prietenă vorbiți?

-Uite, fix asta detest eu la cei ca tine, diabolici și perverși – figurile de fecioară martiră care nu pricep, domne, cu ce au greșit. Am să fiu franc, tinere – eu cred, de fapt, știu că tu i-ai făcut felul gâsculiței roșcate și am de gând să te trimit la Jilava. Acum am fost suficient de explicit ?

-Cristal !

-Deci faci pe interesantul cu mine, domnule intelectual ratat cu zero șanse la femei. Ascultă la mine – când o să ieși din pușcărie, n-o să fii mai breaz decât un excrement expirat numai bun de tăvălit pe roata mașinii.

Polițistul, priceput în meseria lui, sau cel puțin așa spuneau colegii, își pierdea cu ușurință cumpătul în fața unor specimene introvertite și superioare ca Tudor. Deși era genul care aștepta în culise finalul nefericit al infractorilor, se întâmpla, deseori, să aplaude și să se extuziasmeze prematur, în mijlocul evenimentelor care cereau prudență și cumpătare.

La fel i se întâmplase și în cazul lui Tudor – de îndată ce văzuse înregistrarea în care bărbatul ieșea din scara de bloc a victimei, urmărind-o subtil, a fost convins că a pus laba pe criminal. Aproape că îl convinsese și pe procuror, însă, în final, se sucise, cerându-i probe suplimentare :

-Trebuie să fim siguri căjudecătorul îl arestează preventiv, îi spusese procurorul. Fă-mi rost de martori, verifică-i telefonul.

-Păi, șefu, nu avem doar filmările este și listingul convorbirilor telefonice. Perversul dracului a sunat-o de 30 de ori cu o seară înainte să o ciopârțească.

Dar procurorul voia și martori , iar chestia asta îl irita teribil pe comisar.

-M-am săturat de filfizonii ăștia în costum, care nu găsesc nici gaura în ac. Mai am patru ani până la pensie și am terminat cu iobăgeala la parchet.

Între noi fie vorba, polițistul mizase pe o mărturisire a lui Tudor și era hotărât să-l ducă pe nefericit pe culmile unei nenorociri iminente care să-l determine să vorbească.

-Deci, te mai întreb o dată, recunoști sau mă lași pe mine să leg puzzle-ul? Nu mi-e greu, să știi, am adunat toate piesele, dar vreau să-ți mai dau o șansă. Cică Bărbosu îți iartă păcatele dacă le mărturisești, așa-mi zicea bunica, fie-i țărâna ușoară, ca să mă facă să recunosc când greșeam. Avea boșoroaga un talent să descoase, din trei vorbe și cinci scatoalce spuneam și ce nu făcusem.

Tudor privea uluit toată scena, gândindu-se, cu groază, că va fi silit să recunoască o crimă la care doar visase, dar lașitatea îl tăiase elanul. Cum să-i spună polițistului că o urmărise în dimineața aceea blestemată pe Corina prin tot parcul, neîndrăznind să se apropie? Cine îl va crede ? femeia se urcase apoi într-o mașină cu geamuri fumurii, care o aștepta la ieșirea din parc și, de atunci, nu mai știuse nimic de ea.

Desigur, nu putea să nu recunoască faptul că moartea ei îl bucurase teribil, în definitiv fusese o curvă ca toate femeile, dar nu el era vinovatul. Își dădea seama acum că nu dăduse nicio atenție numărului de la mașină și avea zero amintiri despre model sau marcă. Furia îi ștersese cu buretele orice detaliu care l-ar fi putut salva. În zadar fora în minte după amănunte, totul dispăruse ca un vis pe care dimineața nu ți-l mai poți aminti.

Cufundat în gânduri, Tudor era victima perfectă pentru a fi exploatată de un copoi care vrea să smulgă mărturisiri.

-Te-am cam întors cu vorbele mele, nu-i așa ? apropo, știi de unde vine expresia să-i fie țărâna ușoară ?

-Omul e nebun, gândea Tudor, n-am nicio șansă cu el. Aș dori un avocat, dacă nu vă supărați.

-Ce avocat, prietene, te audiez ca martor, ești nebun? Te scot banii afară din casă de vrei să-i risipești pe toți terchea berchea cu butoni de aur și guler alb ?

-Dar adineaori mi-ați spus că mă trimiteți la Jilava.

-Și te-ai speriat ? Era doar pentru impresie artistică, rămâne între noi chestia asta. Relaxează-te, te audiez ca martor. Deci, ce ziceam, că mi-am pierdut șirul vorbelor.

-Vorbeați despre etimologia expresiei a-i fi țărâna ușoară.

,,Doamne, ce dobitoc am în față,, și-a spus comisarul. ,,Până mâine dimineață, sărmăluță îl fac,,.

-Așa, asta era. Când moare cineva îi urăm să-i fie țărâna ușoară și mintea mea de milițian, cum ziceți voi, nu pricepea de ce. Dacă omul e mort, ce importanță are cât cântărește pământul de deasupra ? Fumezi, că am uitat să te întreb ?

-Nu, mulțumesc.

-Ei, eu fumez și ăsta e păcatul meu pe care îl mărturisesc. Dacă vrei să te apuci, îți ofer o țigară.

-Mulțumesc, dar nu.

-Hai să-ți termin cu țărâna aia, că m-ai zăpăcit cu țigările. Deci, fii atent, expresia e de pe vremea dacilor, n-ai fi gândit asta, nu-i așa ? în timpurile alea oamenii credeau în tot soiul de zeități și toate obiectele erau considerate sfinte. Așa se face că pământul era și el un fel de zeu, Zamolxe îi zicea, iar când îngropau mortul se rugau să nu-l strivească, să-i fie țărâna ușoară, pricepi ?

Tudor a dat din cap mecanic, însă, în sinea lui, avea mari îndoieli în legătură cu lecția de istorie la care tocmai asistase, forțat de circumstanțe. Doar evocând acest subiect istoric discutabil, comisarul strivise zece țigări, găsind că e un truc al naibii de reușit ca să scoți din minți un nefumător. Reușea întotdeauna să își mobileze ancheta cu vorbe prețioase și gesturi subtile, izvorâte din priceperea lui de anchetator redutabil, iar cu expresia a-i fi țărâna ușoară simțea că a dat lovitura..

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE