Codruț își propusese să o ignore tot restul călătoriei, întorcându-și atenția către doamna jovială care i se părea de o mie de ori mai interesantă decât tânăra inabordabilă cu ifose de intelectuală.

Pe la jumătatea drumului semnalele luminoase s-au aprins brusc, iar pasagerii au fost obligați să își cupleze centurile de siguranță. Urma o zonă de turbulențe destul de supărătoare, iar teama se citea inclusiv pe chipul echipajului.

Avionul părea să cedeze sub puterea curenților de aer, care îl izbeau în toate direcțiile ca pe o aripă ruptă de fluture.

-Dumnezeule mare, ai milă de noi, s-a închinat vecina de scaun a lui Codruț, nereușind să-și oprească râurile de sudoare care o înecaseră.

Nici Codruț nu părea a fi în largul lui și, fără să realizeze, strângea mânerele scaunului ca un copil speriat la dentist.

O zdruncinătură sănătoasă a azvârlit în capul pasagerilor câteva bagaje sugrumate în compartimentele aflate deasupra scaunelor. Oamenii au început să țipe, cerând explicații. Câțiva copii treziți din somn plângeau, alterând liniștea și calmul la care făcea apel căpitanul.

-Vom ateriza pe cel mai apropiat aeroport, iar când condițiile meteo vor permite, ne vom continua zborul spre Berlin.

Vorbele acestea nu au fost de niciun ajutor, sporind panica. Catia căuta un sprijin și, cu ochii închiși, a găsit mâna lui Codruț. Bărbatul i-a ghicit teama și a strâns-o cu putere, prinzându-i pumnul strâns în palma lui. Au stat așa, fără să-și vorbească, cu privirea rătăcită și gândurile împrăștiate în mii de imagini ce recompuneau viața amândurora.

-Fă un jurământ de care să te ții dacă scăpăm cu viață, i-a șoptit Codruț.

-Poftim? De asta îți arde acum? Sunt atâtea lucruri pe care nu le-am făcut, încât nu mi-ar ajunge o singură cădere în gol.

-Atunci până te gândești tu, jur eu că dacă scăpăm cu viață, te iau de nevastă.

Catia râdea :

-E cea mai tâmpită chestie pe care am auzit-o în viața mea. Cu siguranță vom muri, dacă asta e singurul lucru la care te-ai putut gândi.

-E rândul tău. Dacă tot crezi că vom muri, fă și tu același jurământ. Măcar ne distrăm până jos. Spune că te măriți cu mine dacă scăpăm!

-Fie! O să ne amuzăm pe lumea cealaltă de ultima noastră dorință. Jur !

Doamna de lângă ei, care în tot acest timp îi urmărise ca să mai uite de spaimă, și-a făcut semnul crucii :

-Eu jur să vă cunun copii, dacă piciorușele astea mai ating vreodată pâmântul!

Toți trei râdeau de frica morții, de nebunia jurământului, de reacțiile pe care apropierea sfârșitului le provoacă oamenilor disperați.

Se țineau de mână, spunând rugăciuni inventate pe loc, căindu-se pentru toată viața lor păcătoasă și jurând să se îndrepte dacă vor fi cruțați.

Ciudate întorsături ia viața și, când ai abandonat orice speranță, ți se așterne înainte lungă și fără obstacole. Cu o măiestrie nemaiîntâlnită, căpitanul a reușit să îmblânzească fiara înaripată și s-o coboare la sol. Erau salvați. Aplauze, râsete, vome tardive înlocuiau groaza de acum câteva minute. Roțile avionului încremeniseră pe pistă.

-Trăim, copii! Trăim! Se închina doamna. Și uite cum m-am pricopsit eu cu niște fini.

Codruț și Catia începeau să se dezmeticească.

-Gata, s-a terminat.

Fata și-a scos mâna din strânsoare.