- Petre Petrescu este un om violent ? l-a întrebat comisarul pe martor. - E om bun, credeți-mă, doar când bea face urât, dar nu omorî pe nimeni, sunt sigur de asta.

S-a despărțit de fosta nevastă pentru că îl înșela, dar nici atunci nu a bătut-o. Se plângea doar că trebuie să plătească pensie alimentară unui copil care nu era al lui. Așa zicea el, acum eu nu știu.

- Și până la urmă i-a plătit sau nu femeii banii ?

- Nu a plătit nimic. A mai stat o lună în Constanța, după care s-a mutat în Brașov după o tipă pe care o conoscuse într-o seară.

- Deci Petre Petrescu locuiește acum în Brașov?

- Ultima oară când am vorbit cu el așa mi-a spus, că se mută la munte.

- Dar despre fosta soție nu vă amintiți nimic ? Ce s-a întâmplat după ce venit să-i ceară pensia de întreținere pentru copil ?

- S-a înțeles cu Petrică să-i plătească începând cu luna septembrie, dar în loc să se întoarcă acasă la copil, s-a cazat într-un hotel din Eforie și s-a înhăitat cu un individ dubios. O vedeam în fiecare seară la terase, se distra nu glumă. Petrică era furios când o vedea că nu se duce acasă să aibă grijă de copil.

- O vezi, Sică, ți-am zis eu că e vagaboantă? Îmi zicea. Cum să mai cred eu că ăla mic e copilul meu? - Deci Mia Petrescu a rămas în Eforie? A repetat comisarul.

- Cum v-am spus. Timp de două săptămâni am văzut-o cu acel bărbat după care a dispărut.

- Dar hotelul unde erau cazați vi-l amintiți ? Omul s-a scărpinat ușor în creștetul capului, ca și cum ar fi făcut loc gândurilor ascunse în sertarele minții, după care și-a amintit :

- La unul din cele două hoteluri de pe plajă, nu știu exact care. Comisarul Liviu Popescu avea destule informații. Hotelul a fost imediat identificat, iar o echipă de polițiști a fost desemnată să interogheze tot personalul. Într-adevăr, fusese văzută în compania unui bărbat, care și achitase costul celor două săptămâni de cazare. Registrul de evidență aflat la recepție oferea informații prețioase: numele și adresa acelui bărbat. Era vorba despre Codrin Muscalu, în vârstă de 30 de ani și locuia în orașul Alexandria. Dar comisarul Liviu Popescu nu abandonase nici căutările lui Petre Petrescu despre care acum știa că se află în Brașov.

- Merg eu la Alexandria să-l interoghez pe Codrin Muscalu, le-a spus comisarul. Deja această anchetă durează nepermis de mult. Suspectul fusese luat pe sus din timpul serviciului și adus la secția de poliție fără nicio explicație. Bietului om îi treceau tot felul de gânduri prin cap. Oare aflaseră anchetatorii de rulmenții pe care îi furase luna trecută? Comisarul Liviu Popescu l-a găsit frământat.

- Unde te aflai în ultimele două săptămâni ale lunii august? L-a întrebat tăios. Codrin Muscalu și-a amintit că furase urscătorul de păr din camera de hotel și inima a început să-i bată să-i rupă camașa. Nu a răspuns la întrebare.

- Îți spun eu unde erai, l-a uimit comisarul. La Eforie, făcându-ți de cap cu o domnișoară. Greșesc?

- Nu. Dar să știți că am luat din greșeală uscătorul de păr și voiam să-l dau înapoi anul următor. - Deci și hoț și criminal! A bătut comisarul cu pumnul în masă. Bărbatul privea nedumerit, neînțelegând de ce atâta supărare pentru un obiect neînsemnat.

- Dar de ce sunt criminal ?

- Asta să-mi spui tu. De ce ai luat viața acelei femei cu care înțeleg că te-ai distrat destul de bine. De ce a trebuit să o ciopârțești?

- Nu înțeleg nimic.

- Deci hoț, criminal și tâmpit! Ce baftă am! se văita comisarul. Ai ucis-o pe Mia Petrescu, există martori, avem dovezi solide.

- Dar Mia nu e moartă, este iubita mea. O găsiți acasă pe strada Republicii. Dacă i-ar fi aruncat un scuipat în față, comisarul nu ar fi fost mai năucit.

Cum adică Mia Petrescu trăia? Într-adevăr, femeia era vie. Au găsit-o împăturind sarmale într-o garsonieră din Alexandria. Se săturase de copilul pe care-l lăsase în Focșani și începuse o viață nouă cu Codrin Muscalu. Această desoperire a avut un ecou devastator pentru cariera comisarului Liviu Popescu. De pe culmile gloriei unde îl ridicase succesul, căzuse brusc în negura dizgrației. Norocul lui a fost că patima publicului flămând de știri senzaționale se domolise odată cu primii fulgi de zăpadă care prevesteau sărbătorile de iarnă și nimeni nu se mai preocupa că un criminal umblă liber prin comunitate.

Cele două picioare neidentificate, care încă își căutau un trup, deveniseră simple artefacte într-un dosar de omor cu autor necunoscut. Cazul a fost repartizat altor polițiști total lipsiți de inițiativă. Comisarul Liviu Popescu renunțase la munca de teren și se lupta cu maldăre de hărtii care nu-i aduceau nicio satisfacție. Avea permanent în fața ochilor harta orașului și, unde, într-o margine, un cerc trasat cu roșu îl obseda de șase luni – era locul unde fuseseră găsite cele două picioare în wc-ul Elenei Buzilă. Răspunsul era acolo, pe acea hartă înțesată de străduțe cu nume bizare, care poate încă îl găzduiau pe criminal. Și brusc o întrebare pe care nu și-o pusese până atunci i-a luminat calea.

- De ce ucigașul nu a aruncat resturile în mare sau în lacurile din apropiere ? Foarte simplu – pentru că locuiește în zonă și i-a fost frică să se îndepărteze cu rămășițele. Probabil și părțile lipsă trebuie să fie îngropate tot în apropiere. A doua zi a fost pornită o amplă investigație pe toate străzile din jurul gării, la care au participat ofițerii și subofițerii serviciului judiciar și ai poliției din Constanța. Fiecare casă era scotocită, fiecare curte periată și toate wc-urile golite. Un căpitan pe nume Victor Stoianovici a intrat în curtea unei țigănci renumite în tainele ghicitului, fără să-i spună ce caută. Pentru cei care cred în magie, ce urmează să vă povestesc nu vă va uimi câtuși de puțin. Pentru cei care nu dau doi bani pe practici oculte, nu aveți decât să luați de bun ce veți citi mai departe. Țiganca a luat mâna căpitanului, i-a citit-o din scurt și i-a spus :

- Știu prea bine ce cauți, dar nu o să-l găsiți pe criminal dacă nu vă dau eu o mână de ajutor. - Ce vorbești, mamaie, ce ajutor ai putea să ne dai dumneata?

- Ei, flăcăule, nu căuta să vezi că-s bătrână, multe văd ochii mei, dar gura nu le spune pe toate. Dacă ești bun cu mine, am să fiu și eu bună cu tine.

- Ce vrei, de fapt ?

- Bărbatu-meu, Argentin, e condamnat pentru niște furturi și comandantul de la pușcărie nu mă lasă să-i duc pachet. Moare de foame săracul!

- Bine, vorbesc să îți aprobe pachet, acum spune-mi ce știi.

- Două case mai încolo de mine stă un țigan. Ulise îl cheamă și se ocupă cu furtul de aur. Învârte munți de bani și femei tot atâtea. Astă-vară i s-au aprins călcâiele după o copiliță de 19 ani, Zamfira o chema, frumoasă și cuminte, dar săracă de își mânca de sub unghii. Ulise a cumpărat-o de la taică-su vitreg pe doi lei. Sărmana de ea plângea toată ziua și într-o zi a venit la mine să-i dau în cărți. Așa i-am aflat secretul. Se iubea cu un țigan pe nume Cătălin, dar care fusese luat în armată. Fata jurase să-l aștepte, dar când familia a vândut-o n-a mai avut ce face. Își trimiteau scrisori pe ascuns, iar Cătălin i-a jurat că după ce se eliberează o răpește și fug în lume.

- Așa și? Unde-i criminalul ?

- Te pripești ca mămăliga! Termin îndată. Din toamna trecută, de prin septembrie așa, n-a mai văzut-o nimeni pe Zamfira. L-am întrebat pe Ulise unde-i fata și mi-a răspuns că a fugit.

- Poate s-a eliberat Cătălin și a luat-o cum îi promisese.

- Da de unde! Acum două luni i-au dat drumul din armată și a căutat-o ca disperatul. Cum n-a dat de ea nicăieri, și-a pus capăt zilelor. Cărțile mele nu mint, căpitane. Zamfira e moartă și îngropată la Ulise în curte. I-am citit în palmă de când a venit la mine, dar nu puteam să-i spun că are ața vieții scurtă. Năucit de cuvintele femeii, căpitanul a bătut în poarta criminalului.

- Bună ziua, caut o fată dispărută în luna septembrie. Zamfira se numește.

- O curvă ordinară, a răspuns Ulise, m-a părăsit demult. Așa-s femeile, mereu aleargă după carne mai tânără. A fugit cu altul, i-am găsit o scrisoare de dragoste, dacă vreți v-o arăt că am păstrat-o. Comportamentul țiganului era bizar. Deși nimeni nu-i ceruse nimic, era extrem de amabil și cooperant.

- Uite-o aici! Nemernica dracului mi-a luat și toți banii de la saltea când a fugit cu soldatul ăla al ei, că eu ca un neghiob i-am arătat unde-mi țineam averea. Căpitanul i-a cerut scrisoarea și a plecat. Spre seară, jumătate din poliția din Constanța era acasă la Ulise. Sub preșul din bucătărie au găsit urme vechi de sânge. Analizele au arătat că era vorba de grupa AB IV, identică cu cea a rămășițelor găsite în wc. Ulise se încăpățâna să nu mărturisească.

- Țiganca ne-a spus totul, i-a șoptit la ureche căpitanul. Știm că Zamfira e îngropată la tine în curte.

- Vrăjitoarea aia blestemată! Când i-am găsit scrisoarea am simțit că îi pierd mințile. Am sugrumat-o până n-am mai putut, după care am tăiat-o cu toporișca. N-am aruncat-o în lac pentru că știam că va ieși la suprafață, așa că am îndesat-o în wc-ul din curte. Picioarele n-au mai avut loc, așa că le-am dus la capătul liniei de autobuz din spatele gării. Știam că e wc public și trece multă lume pe acolo.