Viața la Camp Bastion, cel mai mare oraș militar din lume

Viața la Camp Bastion, cel mai mare oraș militar din lume

A devenit casă pentru aproape 30.000 de oameni, are propriul aeroport, un sediu al pompierilor și forțe proprii de poliție. Este vorba de cea mai mare bază militară britanică din deșertul Afganistanului, care, în doar șase ani a ajuns la dimensiunea orașului britanic Reading.

Camp Bastion, așa cum a fost botezată baza britanică din deșert poate părea un loc supranatural, asemănător peisajului selenar. Este însă un oraș militar, dur și cât se poate de funcțional, acoperit de praf și nisip, ridicat din nimic în mijlocul deșertului, din care Marea Britanie a condus ostilitățile împotriva talibanilor în ultimii șase ani, scrie ”The Guardian” într-un reportaj publicat ieri.

Probabil că nu există un alt loc ca acesta. S-a extins atât de mult, încât zidul de graniță a ajuns să măsoare acum 40 de kilometri, iar aeroportul de aici este mai aglomerat decât oricare altul din Marea Britanie, cu excepția Gatwick și Heathrow. Într-o bună zi, afganii îl vor moșteni, însă nu va fi simplu. Dacă nu vor ști să aibă grijă, acesta s-ar putea transforma într-un Atlantis vast și abandonat, în plin deșert, susține autorul reportajului. Nimeni nu și-ar fi imaginat asta acum opt ani, când britanicii au început să caute un loc sigur unde să își aducă proviziile pentru trupele care luptau în provincia sudică Helmand. Englezii doreau un loc care să nu fie prea aproape de zonele unde aveau loc confruntări și să poată construi o pistă de aterizare pentru avioane, așa că au ales locul din câmpiile din nord-vestul provinciei Helmand, unde, pe vremuri, sovieticii aveau o bază mică, dată fiind importanța strategică a zonei. Zeci de tone de alimente ”Este folosită ca o răscruce comercială. Iar de aici putem vedea totul în jurul nostru”, susține ofițerul de marină Commodore Clive Walker, șeful Camp Bastion. Cele mai multe provizii de mâncare ajung aici pe calea aerului. Există un depozit central unde se înmagazinează toate alimentele, și despre care se spune că ar fi a doua cea mai mare clădire din Afganistan. Iar pentru cei 20.000 - 30. 000 de oameni aflați în permanență la bază, cantitățile necesare pentru acoperirea hranei sunt imense. Spre exemplu, 27 de tone de salată și fructe ajung săptămânal aici.

Străzi nepavate, Pizza Hut, bar și sală

Ne puteți urmări și pe Google News

Convoaie de camioane, însoțite de vehicule blindate, fac cu regularitate drumul spre alte baze, într-un zgomot infernal, adeseori părăsind Camp Bastion în timpul nopții, pentru a deranja cât mai puțin comunitățile din zonele prin care trec.

Baza militară din deșertul afgan are propria groapă de gunoi, stație de autobuz, sediu pentru pompieri și poliție. De asemenea, aici există legi și restricții. Una dintre ele este cea privind limita de viteză, iar polițiștii îi sancționează drastic pe cei prinși că încalcă regulile de circulație.

Un inconvenient major îl reprezintă faptul că la Camp Bastion străzile nu sunt pavate și nici luminate pe timpul nopții, așa că, un tur după lăsarea întunericului poate fi o experiență riscantă, fără o lanternă.

Militarii de aici au însă la dispoziție un Pizza Hut, un bar numit ”Heroes”, cu ecrane uriașe pe care se difuzează posturile de știri din Marea Britanie, dar și o sală de bodybuilding, care este mereu aglomerată.

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/GJAA38pPiro" width="560" frameborder="0" height="349"></iframe>