Viața la bloc. Una dintre cele mai neplăcute situații pentru cei care stau la bloc este să fie afectați de o inundație provocată de vecinul de deasupra sau, dimpotrivă, să inunde apartamentul de dedesubt. În aceste cazuri, cine este totuși responsabil de acoperirea daunelor?
Dacă apartamentul tău a fost inundat din cauza neatenției unui vecin care a plecat de acasă lăsând deschiși robineții de la baie sau bucătărie, primul pas este să oprești sursa apei cât mai repede.
După ce ai făcut acest lucru, trebuie să identifici persoana responsabilă și să iei legătura cu aceasta, precum și cu alți vecini afectați, pentru a evalua împreună pagubele produse.
Viața la bloc. Cine plătește dacă ți-a fost inundat apartamentul
Ulterior, se va putea avansa la următoarea etapă, care implică întocmirea sesizărilor necesare pentru deschiderea dosarului de daună, în vederea recuperării pagubelor.
Dacă inundația a fost cauzată de o țeavă spartă în timpul unor lucrări de renovare efectuate de un vecin sau de fisurarea unei țevi vechi și uzate, este esențial să se oprească apa pe întreaga coloană.
Această operațiune se realizează, de obicei, printr-un robinet situat la subsolul blocului.
De asemenea, este necesar ca persoana responsabilă de inundație să contacteze de urgență un instalator pentru a rezolva problema din apartamentul său, astfel încât să se evite repetarea incidentului.
În timpul evaluării daunelor, este esențial să aduni suficiente dovezi pentru dosarul de daună. Este recomandat să fotografiezi cât mai multe zone afectate de inundație din apartamentul tău, pentru a le depune ulterior în format print. Aceste imagini vor fi utile pentru a determina impactul real al inundației asupra locuinței tale.
Când trebuie anunțată asociația de proprietari
Viața la bloc. Dacă inundația provocată de vecin a generat pagube în apartamentul tău, dar și în alte unități din bloc, precum și în sistemul comun de distribuție a apei menajere, este important să informezi cât mai repede asociația de proprietari.
Asociația are responsabilitatea de a redacta un proces-verbal sau o notă de constatare a pagubelor, în care vor fi înregistrate toate daunele identificate în apartamentul tău și în celelalte unități afectate.
După finalizarea evaluării pagubelor, documentul va fi semnat de toți cei prezenți. Ulterior, se va apela la o firmă de evaluare, care va determina valoarea totală a daunelor.
Această firmă va trebui, de asemenea, să stabilească și să demonstreze că persoana responsabilă de inundație este complet vinovată.
Însă, dacă ai de a face cu un vecin necooperat, care refuză să plătească pagubele, singura soluție să-l acționezi în instanță.
În acest context, instanța va realiza o expertiză la fața locului pentru a evalua daunele.
Dacă vecinul va fi declarat vinovat de către judecători, acesta va fi obligat să achite atât valoarea pagubelor materiale, cât și costurile de judecată.
Viața la bloc. Poți cere ajutorul asociației de proprietari
Există și posibilitatea ca persoana responsabilă pentru incident să-și recunoască vina și să fie dispusă să compenseze vecinul sau vecinii afectați.
În acest caz, se recomandă ca aceasta să elaboreze o declarație, pe care să o semneze atât ea, cât și persoanele afectate.
Această declarație poate fi autentificată de un notar public și ar trebui să includă numele persoanei responsabile pentru inundație, datele sale personale, precum și un angajament prin care aceasta își asumă responsabilitatea de a acoperi integral pagubele cauzate.
De asemenea, în cazul unei inundații, dacă ești proprietarul apartamentului afectat, poți solicita despăgubiri din fondul de reparații al Asociației de locatari.
Acest fond a fost creat pentru a face față situațiilor de urgență, conform legislației în vigoare.