Viața bate filmul. Interviul în care Vladimir Găitan și-a deschis sufletul. Poveste ireală

Vestea că actorul Vladimir Găitan a murit a căzut ca un trăsnet pentru lumea artistică din România. De-a lungul carierei sale, pasiunea pe care a pus-o în fiecare rol interpretat i-a adus simpatia și aprecierea a sute de mii de oameni.

Lumea artistică va fi mult mai goală după ce actorul Vladimir Găitan a murit. actorul  s-a remarcat prin rafinata fragilitate, ascunsă sub un strat de bărbăție pe care astăzi nu prea îl mai găsești.

Săgeata căpitanului Ion”, „Întoarcerea lui Magellan”, „Zile fierbinți”, „Pentru patrie”, „Întâlnirea”, „Din nou împreună”, „Noi, cei din linia întâi” și „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” până la „Poker” sunt doar câteva titluri din bogata sa filmografie.

În urmă cu doar cinci ani, într-un interviu acordat EvZ, regretatul actor și-a deschis sufletul și a vorbit despre unele dintre cele mai importante evenimente și momente din viața sa.

Tinerii pun teatrul pe locul doi

„Există regretul că în spatele nostru o generație de tineri actori nu mai are puterea să-și facă loc”, spune actorul. Și totuși, acești tineri trebuie să-i înlocuiască pe actorii mari ai acestei țări.

Asist la fenomenul acesta de programare a spectacolelor în care prioritățile sunt în cu totul și cu totul altă parte, mai puțin pentru teatru. Mă gândesc că și noi făceam film, țin minte că de foarte multe ori plecam de la filmări în costumul de filmare ca să nu întârziem la teatru, care era tabu. N-am suspendat însă nicio repetiție și niciun spectacol în 45 de ani. Astăzi, prioritate au orice activități în afară de cele din sala de teatru, teatrul în care tu ești angajat. Înțeleg într-un fel lipsa de bani, dorința de a câștiga, deoarece în zona culturii salariile sunt mizerabile. Încerci să-i înțelegi pe cei tineri că aleargă, dar parcă prețul e nedrept”, credea Vladimir Găitan.

A vrut să predea la Institut, dar nu avea doctoratul

„De ce, după 45 de ani de meserie, am nevoie de doctorat? Nu poți să-ți dai doctoratul în cum îți pui sufletul pe scenă, cum îți crapă inima când știi că sala e plină și auzi rumoarea, bate gongul și în momentul acela îți vine să fugi. Cum să-ți dai doctoratul în așa ceva? Cum să povestești asta într-un doctorat, cine poate înțelege lucrurile astea? S-a creat această inflație îngrozitoare de doctori despre care acum se constată că au lucrări luate de pe te miri unde, ori scrise de acești negri care, sărăcuții, muncesc pe plantație și fac și ei un bănuț. Am curajul să spun că sunt enorm de mulți. Mă tem că lucrurile sunt puțin scăpate de sub control”, mai spunea actorul.

Drumul actoriei

A fost îndrumat pe drumul actoriei de un prieten foarte bun din Suceava, care l-a trimis la Petrică Gheorghiu, unul dintre marii „făcători de actori”. Actorul de la Bulandra aduna în jurul lui o trupă de copii pe care-i pregătea pentru IATC. „Am ajuns la Petrică Gheorghiu într-o zi de început de iunie, cu valiza mea de carton, cu fața mea de provincial speriat de bombe. Am trăit cea mai mare aventură din viața mea plecând cu troleibuzul de la Gara de Nord până la el, în Drumul Taberei. M-a acceptat, a început să despice la mine, să mă remodeleze și am intrat la institut cu nota cea mai mare, ceea ce a fost șocul grupului, pentru că venisem ultimul, eram întârziat rău de tot”, își aducea aminte actorul.

Vladimir Găitan a jucat atât în film, cât și pe scenă alături de prieteni dragi

„Înainte aveam timp să fim prieteni, să ne iubim, să ne respectăm, să muncim împreună, să bem împreună. Erau lucruri atât de normale, de firești, în relațiile dintre actori, nu erau cruzimea și răutatea de astăzi. Secretul este să nu știi chiar tot despre omul care ți-e prieten. Să respecți o zonă de intimitate pe care o avem fiecare. Cred că e bine să păstrezi ceva pentru tine. Sunt lucruri care țin de stricta ta intimitate și e bine să le știi numai tu, zic eu așa, la vârsta mea și cu experiențele mele”, afirma actorul.

„Bunicul meu a fost un rebel”

„Mâncam și apoi mă întorceam iar în curte. Îmi petreceam tot timpul cu părintele Coclici. Am mai avut șansa să-l cunosc pe părintele Galeriu, dar părintele Coclici a fost învățătorul meu spiritual. Cu sfaturile și cu vorbele lui am copilărit. Grădina părintească se termina în curtea cetății lui Ștefan cel Mare, iar fața casei era aproape lipită de curtea Bisericii Mirăuți. Ca să parafrazăm politicul, am stat pe o axă absolut de poveste, de o spiritualitate extraordinară și la noi mersul la biserică nu era o obligație, era cea mai mare bucurie. Biserica făcea parte din curtea casei, cum s-ar zice. Acolo ne găseau părinții întotdeauna. Vreau să știi că în Bucovina, pe vremea Regelui, trăgeau tunurile la marile biserici”, afirma Vladimir Găitan.

Tatăl său avea rude la Udești, lângă Suceava, pe filieră directă cu preotul de acolo

„Coana preoteasă Găitan avea doi metri și cinci, era celebră în Udești. Părintele Găitan avea 1,95 m. La trăsurică avea o adâncitură în care se așeza coana preoteasă ca să nu fie mai înaltă cu un cap decât părintele, iar când se dădeau jos ea mergea în față și preotul puțin în spate, să nu se vadă. Tot timpul îmi povestea tata de ei. Erau părinții bunicului meu, străbunicii”, povestestea actorul.

„Bunica a fugit pe fereastră”

Bunicul său a fost un rebel, însă. „Era unul dintre cei mai mari ingineri de drumuri și poduri, dar îi cam plăcea să bea, era un tip excentric. Umbla cu o trăsurică trasă de patru cai albi și mergea în inspecție, pentru că toate podurile din Bucovina sunt construite de inginerul Găitan. Mergea, le inspecta și pe chestia asta era așteptat de toți subalternii, îi trăgea un chef și venea atât de beat că doar caii știau să-l ducă acasă. Se oprea în fața porții, calul din față bocănea, bunica cobora repede din cerdac, îl lua în brațe, îl culca, îl spăla și ducea caii în grajd. Domnul inginer se întrema după aceea cu varză acră. Ți-am spus tot dintr-o suflare. Asta îmi povestea bunica, pentru că el a murit în putere, la șaizeci și ceva de ani. L-a doborât pasiunea lui și am rămas cu bunica mea, care m-a divinizat și îmi spunea că îi aminteam tot timpul de soțul ei, de bunicul. Bunica a fugit la 16 ani pe fereastră, s-a urcat în trăsura inginerului Găitan și a plecat de acasă, într-un gest de rebeliune care a șocat toată Suceava”, spunea Vladimir Găitan.