Româna se vorbeşte precar în România (doar în alte ţări poţi avea câte o surpriză frumoasă; l-am auzit pe un literat chinez, Gao Xing, la Beijing, pe vremea când încă nu vizitase România şi ne învăţase limba exclusiv din cărţi, exprimându-se în română mai exact şi mai subtil decât mulţi români; l-am auzit, de asemenea, pe un specialist în limbi romanice de la Oxford, Martin Maiden, vorbind o limbă română aleasă, academică, dar trecând, când era cazul, şi la argou, cu o graţie lingvistică rar întâlnită la noi).

Necunoscuţii opriţi pe stradă de reporterii TV nu pot răspunde articulat la întrebări simple de genul „Cum suportaţi frigul?” sau „Care este omul politic în care aveţi încredere?” Încep propoziţii pe care nu pot să le termine sau se exprimă pur şi simplu prin interjecţii, completate cu gesturi. În mod oportun, Uniunea Scriitorilor a emis recent un „Comunicat despre degradarea limbii române în spațiul public”. Textul, impresionant prin dramatism, ca o avertizare de dezastru, evidențiază gravitatea fenomenului.

„Limba română se menționează în comunicat nu este un simplu instrument de comunicare. Ea este o componentă esențială a identității și un liant al unității naționale; a avut această funcție chiar în epocile mai îndepărtate, în care statul român nu exista. Însă chiar și atunci, păturile luminate ale societății s-au preocupat de cultivarea limbii, preocupare pe care unul dintre precursorii modernității, Ienăchiă Văcărescu, o echivala cu patriotismul.

Limba este, de asemenea instrumentul gândirii. Cineva care vorbește și scrie incorect este puțin probabil să gândească bine, cu atât mai mult cu cât incorectitudinea exprimării este primul și cel mai elocvent semn al absenței unei culturi corespunzătoare, deci al lipsei pregătirii și competenței.”

Ar fi bine ca acest apel să aibă ecou. Românii de azi nu-şi cunosc limba şi o vorbesc cu dificultate. Zeci de mii de cuvinte şi expresii româneşti de o mare expresivitate zac uitate în cărţile din biblioteci, în timp ce în afara bibliotecilor, în viaţa de fiecare zi, sunt folosite doar câteva sute. Un lingvist străin nu şi-ar putea face o idee despre limba română studiind limba română vorbită. Tinerii care merg în grupuri pe stradă şi vociferează zgomotos utilizează cuvinte româneşti puţine şi trunchiate, amestecate cu termeni americăneşti (sau de altă provenienţă) la modă. În urma lor rămân în aer miasme lingvistice împotriva cărora îţi vine să-ţi duci batista la urechi: „’te-bă! vez-că-i naşpa! muie! ochei! te-n p... mea! profa... n-are treabă cu... ce ţoale! e tari! e cul, bă!” şi aşa (din păcate) mai departe.

La posturile de radio şi televiziune, în ziare şi reviste (cu excepţia câtorva, care au însă o audienţă restrânsă şi, respectiv, tiraje mici) se foloseşte o limbă română deocheată, plină de superlative, de expresii strident-populare şi de agramatisme, inutilizabilă (deşi este utilizată) ca model. Rodica Zafiu a explicat ani la rând, săptămânal, în „România literară”, subtilităţile limbii române, dar rubrica ei nu era citită decât de oameni cultivați (foarte puţini, prin raportare la populaţia ţării). O emisiune de-o spectaculoasă valoare educativă, „Doar o vorbă să-ţi mai spun”, a făcut, în diferite variante, la mai multe posturi TV, George Pruteanu, dar de fiecare dată s-a găsit un motiv pentru scoaterea ei din program (ca şi cum ar exista o conspiraţie a agramaţilor care nu dă niciodată greş).

Cei mai mulţi dintre angajaţii şi invitaţii posturilor TV sunt utilizatori lipsiţi de competenţă (şi de responsabilitate) ai limbii române. Fete care nu ştiu decât să-şi încrucişeze picioarele cu o lentoare studiată şi politicieni demagogic-justiţiari ocupă ecranele televizoarelor, mulţumiţi de ei înşişi până la indecenţă, şi propagă în sute de mii de case o limbă română schilodită până la a fi de nerecunoscut.

Acum câțiva ani, pe Calea Moşilor, m-a oprit un trecător, un bărbat de cincizeci şi ceva de ani, cercetător ştiinţific (mi-a spus numele, dar nu i-l menţionez, pentru că nu i-am cerut acordul să i-l divulg), care m-a implorat să intervin pentru ca la un cunoscut (şi respectat) post de radio să nu se mai pronunţe „interpet” în loc de „interpret” şi „interpetează” în loc de „interpretează”.

– Aud mereu cuvintele astea pocite, de câţiva ani, le-am trimis mesaje redactorilor, prin poştă şi prin e-mail, dar n-am obţinut nici un rezultat. Am ajuns la exasperare. O să-mi leg o pancartă de piept, am să mă instalez în faţa sediului lor, am să fac şi greva foamei, dacă va fi nevoie şi n-am să mă las până când o să-i aud pronunţând corect.

M-am abţinut să-i spun că şi eu simt asemenea elanuri când aud pronunţându-se „optisprezece”. Sau când când demnitari importanți ai României, ținând mereu câte un „și” în gură ca pe o gumă de mestecat, îl bagă fără rost după fiecare „ca”: „eu ca și ministru”, „eu ca și primar” etc.

Eu ca și Alex. Ștefănescu, dragi conducători, v-aș da câte o zi de închisoare pentru fiecare „și” folosit nejustificat.