CNAS nu va mai deconta „decât un singur serviciu de același tip, pe zi”

România, pe ultimele locuri la capitolul finanțarea prevenției. Sursa Foto: Dreamstime.com

Normele metodologice pentru aprobarea pachetelor de servicii din Contractul-cadru, care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, vin cu schimbări importante pentru asigurați. Una dintre acestea este interdicția pentru pacienți de a beneficia mai mult de un serviciu medical pe zi.

Potrivit normelor metodologice privind aplicarea Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, elaborate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, multe dintre cheltuielile pacienților nu vor mai fi decontate, motivarea fiind aceea de a face economii și, în acest fel, să poată beneficia cât mai mulți de fondurile CNAS.

CNAS: un singur serviciu de același tip, pe zi

De asemenea, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat Proiectul noului Contract- cadru în care spune că nu limitează accesul asiguraților la servicii medicale în ambulatoriu.

„Având în vedere afirmațiile apărute în spațiul public, conform cărora în proiectul noului Contract-cadru elaborat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate s-ar intenționa reducerea numărului de servicii medicale decontate de CNAS, precizăm că propunerea de reglementare a decontării unui singur serviciu medical/procedură diagnostică/terapeutică/ tratamente/terapii pentru un CNP/zi se referă la faptul că pentru un pacient se poate raporta în vederea decontării un singur serviciu de același tip, pe zi, pe persoană, dintre serviciile prevăzute în prezent la pct. 1.7 Anexa 7 la Ordinul MS/CNAS nr. 1068/627/2021”, se arată în comunicatul de pe siteul CNAS.

Cum se va proceda în cazul în care un pacient are nevoie de mai multe consultaţii într-o zi

Potrivit comunicatului emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în anexa nr. 8, articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Casele de asigurări de sănătate decontează medicilor de specialitate din specialităţile clinice, planificare familială şi îngrijiri paliative în ambulatoriu contravaloarea serviciilor medicale decontate prin tarif pe serviciu medical exprimat în puncte prevăzute în anexa nr. 7 la ordin, dacă aceste servicii sunt efectuate în cabinetele medicale în care aceştia îşi desfăşoară activitatea şi interpretate de medicii respectivi, luând în calcul numărul de puncte aferent fiecărui serviciu medical şi valoarea stabilită pentru un punct. Casa de asigurări de sănătate decontează un singur serviciu medical/procedură diagnostică/terapeutică/tratamente/terapii pentru un CNP/zi.

Astfel, pentru un pacient care se prezintă la o consultație în ambulatoriul de specialitate la medicul cardiolog, acesta efectuează consultația și, dacă apreciază necesar, îi poate efectua unul sau mai multe servicii. De exemplu, efectuează un EKG și/sau măsoară indicele de presiune gleznă/braț. Consultația și serviciile efectuate se raportează de medic în vederea decontării.

Nu există o îngrădire, o limitare a decontării serviciilor medicale

CNAS mai subliniază faptul că: Pacientul respectiv se poate prezenta în aceeași zi și la o altă specialitate medicală din ambulatoriu, de exemplu la dermatologie. Medicul dermatolog îi acordă consultația și, dacă apreciază necesar îi efectuează și servicii, cum ar fi, de pildă, testul cutanat cu agenți fizici și/sau examinarea cu lampă Wood. Medicul dermatolog raportează în vederea decontării consultația și serviciile efectuate.

Prin urmare, din exemplul de mai sus, este evident că nu există o îngrădire, o limitare a decontării serviciilor medicale efectuate de medicul din ambulatoriul de specialitate, cu privire la tipul serviciilor medicale necesare pacientului.

Reglementarea se referă la faptul că medicul de specialitate nu poate raporta în aceeaşi zi, acelaşi tip de serviciu medical de două ori, pentru acelaşi pacient. În exemplele date anterior de noi, medicul cardiolog nu poate raporta două EKG-uri pentru același pacient în aceeași zi, respectiv medicul dermatolog nu poate raporta două examinări cu lampa Wood pentru același pacient în aceeași zi, se arată în comunicatul CMAS.