Vești bune pentru toți pacienții. Sistemul care îi scapă de un calvar

Medici. Sursa foto: Arhiva EVZ

România. În aproximativ doi ani, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) va implementa un nou sistem informatic care va aduce numeroase avantaje pentru asigurați și va îmbunătăți semnificativ securitatea datelor pacienților.

Dr. Valeria Herdea, președinta CNAS, a declarat că noua platformă informatică va include toate funcționalitățile existente în prezent, precum și numeroase inovații.

Românii vor putea să obțină rețeta din orice stat UE odată cu noul sistem CNAS

Aceasta a mai a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Redimensionare, standardizare și optimizare a Platformei informatice din asigurările de sănătate - PIAS”.

Proiectul va permite, în termen de doi ani, ca, cu ajutorul finanțării europene, CNAS să dispună de un nou sistem informatic, cu o capacitate de lucru „net superioară” actualei platforme.

„Încercăm să facem în aşa fel încât un cetăţean român să-şi poată lua reţeta de oriunde din Europa, nu doar din România, să nu mai existe pe formă de hârtie.

În al doilea rând, se vor face demersuri în această nouă platformă încât fiecare cetăţean să-şi poată accesa propriul dosar electronic, dar şi de securizare a acestor date”, a explicat președinta CNAS.

Dr. Valeria Herdea. Sursa foto: herdea.ro

Proiectul vizează nu doar redimensionarea și reînnoirea actualei platforme, dar și crearea unei noi platforme interoperabile. Aceasta va permite tuturor furnizorilor de servicii medicale să acceseze dosarul pacientului, facilitând intervențiile și simplificând parcursul pacientului.

 În plus, noua platformă va dispune de o interfață prietenoasă, care va facilita accesul persoanelor cu dizabilități la datele și dosarul lor.

Pacienții vor avea acces facil la platforma informatică

Valeria Herdea a explicat că vor fi implementate multe măsuri pentru a facilita accesul pacientului la servicii medicale, inclusiv un sistem de programare și un sistem pentru accesarea diferitelor specialități.

Deși sunt pași importanți care se fac, aceștia durează foarte mult timp.

De altfel, odată cu noua platformă, datele pacienților vor fi securizate mult mai bine decât până acum, acesta fiind unul dintre obiectivele principale ale CNAS.

Pacienți. Sursa foto: fernando zhiminaicela/ Pixabay

CNAS promite o mai bună securizare a datelor personale

„Baza, cel mai important deziderat al nostru, este securizarea datelor tuturor românilor, avem nevoie de securitate cibernetică mai mult ca oricând. (...) Sistemul asigură confidenţialitatea datelor noastre şi nu intrarea în aceste sisteme. Mai mult ca oricând avem nevoie de asta”, a spus președinta CNAS.

Dr. Valeria Herdea a subliniat că sistemul e-factura, implementat și în domeniul asigurărilor sociale de sănătate, joacă un rol important în demararea procesului de organizare și funcționare a Punctului Național de Contact pentru e-Sănătate.

Acest sistem este esențial pentru implementarea Rețetei Electronice la nivel european, precum și pentru dezvoltarea Rezumatului Pacientului.