Vești bune pentru românii cu studii superioare. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

Ministerul Educației. Sursa foto: edu.ro

România. Conaționalii cu studii superioare finalizate în străinătate și care vor să le continue în țară sau să se angajeze în România sunt condiționați de recunoașterea și echivalarea diplomelor.

Studii superioare recunoscute în România

Metodologia de recunoaștere și echivalare a diplomelor de studii superioare de scurtă durată sau post universitare a fost modificată.

Este vorba de ordinul Ministerului de Educație (ME) 5.508/2023 care produce deja efecte și care reglementează metoda de recunoaștere și echivalare a diplomelor obținute în instituțiile de învățământ din afara României. Prin urmare, pot beneficia de echivalarea studiilor următoarele categorii de persoane:

  • cetățenii români;
  • cetățenii Uniunii Europene;
  • SEE și Confederația Elvețiană;
  • cetățenii terți cu statut de rezident permanent în România;
  • cei care beneficiază de statutul protecție internațională în România.

Potrivit Ordinului ministerului de Educație, pot fi recunoscute diplomele de studii universitare de scurtă durată, diplomele postuniversitare precum și cele de formare profesională.

Ligia Deca, minitru Educației. Sursa foto: edu.ro

Profesii reglementate sectorial

Procedura de recunoaștere implică depunerea documentației la Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED). După ce va analiza documentația depusă, instituția va elibera un document de recunoaștere sau echivalarea a studiilor.

Cu mențiunea că noua metodologia se aplică și în cazul actelor de studii eliberate în statele terțe la alte unități de învățământ decât cele menționate în Lista universităților de prestigiu. Cetățenii europeni au dreptul să solicite recunoașterea respectiv echivalarea diplomelor de studii eliberate în afara UE, mai puțin pentru cele șapte profesii reglementate sectorial, după cum urmează:

  • doctor medic specialist;
  • doctor medic stomatolog;
  • farmacist;
  • asistent medical generalist;
  • moașă;
  • medic veterinar;
  • arhitect cu drept de semnătură.

Studii superioare recunoscute în termen de 30 de zile

CNRED va analiza actele de studii și va elibera ulterior ordinul de recunoaștere, echivalare, în conformitate cu legislația națională. Procedura de analizare a documentelor va dura cel mult 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării, cu mențiunea că termenul poate fi prelungit în cazurile justificate.

Dar, doar cu notificare solicitantului. Documentația poate fi depusă online, transmisă prin poștă sau direct la sediul ministerului Educației, potrivit avocatnet.ro.